Fotbal intern

Ce pedeapsă ar putea primi jucătorii Astrei acuzați de dopaj! ”E prematur să vorbim despre excluderea Astrei”

28.01.2021 | 18:06
Ce pedeapsa ar putea primi jucatorii Astrei acuzati de dopaj E prematur sa vorbim despre excluderea Astrei
ADVERTISEMENT

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, anunță că Alexandru Ioniță II, Takyuki Seto și Kehinde Fatai, fotbaliștii implicați în scandalul de dopaj, ar putea primi până la doi ani de suspendare și că e devreme să se discute despre excluderea Astrei.

Potrivit regulamentului antidoping, Astra ar trebui să fie exclusă din campionat! Cei de la GSP susțin că la ultimul termen al comisiei ce anchetează cazurile jucătorilor de la Astra, acuzați că ar fi apelat la o terapie interzisă, Alexandru Ioniță a discutat cu lux de amănunte despre tot ce s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Articolul 62 din Legea antidoping precizează în mod clar cum se vor pune în practică pedepsele. În aliniatul 2 se menționează:

Astra riscă să fie exclusă din Liga 1

„În situația în care mai mult de 2 membri ai unei echipe sportive sunt găsiți vinovați de una dintre încălcările prevăzute la articolul 2, alineatul 2 în perioada unei manifestări sportive, organizatorul competiției, pe lângă sancțiunile aplicate individual sportivilor implicați, va sancționa echipa respectivă cu descalificarea și pierderea punctelor”.

ADVERTISEMENT

La viitorul termen, pe 4 februarie, s-ar putea ca cei trei jucători să fie suspendați, iar hotărârea Agenției Naționale Anti Doping ar duce la excluderea Astrei Giurgiu din campionat. În schimb, în cazul posibilității ca giurgiuvenii să fie excluși din prima ligă, Justin Ștefan îndeamnă la răbdare și spune că un astfel de scenariu nu se poate lua  în calcul acum.

„Vedem ce se întâmplă la Astra. I-am rugat pe avocați să-mi prezinte situația. Există niște comisii care funcționează la ANAD. Dosarul e la prima instanță momentan. În funcție de deciziile primite de jucători, vom vedea ce vom hotărî. Din ce am înțeles de la avocați, jucătorii riscă până la doi ani de suspendare.

ADVERTISEMENT

Probabil că vor contesta o decizie negativă până vor ajunge la TAS. Așa că e prematur să vorbim despre excluderea Astrei. Chiar dacă s-ar pune problema unui eventual litigiu, și Astra va putea să se apere, deci nu putem vorbi acum despre acest lucru”, a spus secretarul general de la LPF la PRO X.

Fotbaliștii Astrei au fost prinși cu perfuziile în venă

La începutul lui septembrie, ANAD a intrat în posesia unor poze, pe care o clinică din București le-a făcut publice pentru a-și promova imaginea și tratamentele pe care le face. În respectivele imagini se aflau Alexandru Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto, fotbaliștii Astrei, cu perfuziile-n venă!

ADVERTISEMENT

După ce a primit vizita ANAD, clinica a șters toate fotografiile pe care le-a pus pe Instagram. Regulamentul Agenției Mondiale Anti-Doping spune în mod foarte clar, că indiferent de substanță, nu este permisă introducerea în venă a unei cantități mai mari de 100 ml în decurs de jumătate de zi.

Pe 14 ianuarie, la comisia de audieri de la ANAD, Ioniță s-a declarat vinovat pentru a avea parte de o micșorare a pedepsei. El a spus că fotbaliștii Astrei au folosit cel puțin 200 de ml de substanță pe parcursul terapiei respective. Echipa din Giurgiu ocupă în acest moment locul 13, cu 17 puncte acumulate după 18 runde. Giurgiuvenii se află la 10 puncte de ultimul loc care asigură prezența în play-off. În România au existat echipe care au fost excluse în plin campionat din prima ligă.

ADVERTISEMENT