Dinel Staicu are 69 de ani și pe lângă că a fost patron al Universității Craiova, acesta a mai fost și milițian. În prezent doarme în vila de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, scrie cărți și încasează o pensie ”decentă”.
Dinel Staicu încasează o pensie militară și o pensie civilă. Acesta a terminat Academia de Poliție de la Băneasa. Ulterior însă, după revoluție, s-a mutat în mediul privat. Și se pare că încă de la 55 de ani, acesta încasează o pensie.
Dinel Staicu precizează că are o pensie militară de aproape 6.000 de lei. Totodată, el locuiește în Vila Bujorului din Craiova, o fostă casă de protocol folosită de Nicolae Ceaușescu. Acesta mai are și o proprietate în comuna Podari.
De pe urma ei, el încasează o chirie lunară de 20.000 de euro. Se pare că proprietatea a fost închiriată unui azil de bătrâni, conform apropiaților. Astfel, veniturile lunare ale fostului patron de la Universitatea Craiova sunt cât se poate de generoase.
„Am și pensie militară, și pensie civilă. Am terminat Academia de Poliție de la Băneasa, iar la doi ani după Revoluție am plecat în mediul privat. Am ieșit cu gradul de căpitan din Poliție, iar de la vârsta de 55 de ani primesc pensie. Foștii milițieni erau considerați și asimilați militarilor. Pensia mea militară este de 1.200 de euro (n.r. – circa 6.000 lei)”, a dezvăluit el, conform Adevărul.
Am aflat ce pensie are Dinel Staicu și ce alte venituri încasează. Cine este, de fapt, acesta? În perioada 2002 – 2005, Staicu a fost proprietarul echipei de fotbal FC Universitatea Craiova.
Ulterior, el i-a vândut echipa pentru cinci milioane de euro lui Adrian Mititelu. Și nu regretă deloc alegerea făcută, chiar dacă lucrurile s-au schimbat ulterior și au apărut și probleme. De altfel în același interviu, fostul patron a vorbit despre ce se întâmplă acum în fotbal.
„Nu pot să-l condamn pe Mititelu. A fost aproape, s-a bătut cu Rapid, cu cei mari… Dar, fotbal este un domeniu fluctuant. Uitați-vă la Gigi Becali… Merită locul ăsta în clasament (n.r. – 13), la câți bani a investit?
Și mai e ceva… Craiova nu e un oraș așa de puternic, ca să poată susține două echipe de fotbal în prima ligă. E suficientă una. E adevărat că o echipă este ajutată de Primărie, iar cealaltă – nu. Dar, ca să colaborezi cu statul, trebuie să mai faci și niște compromisuri”, a mai punctat Staicu pentru „Adevărul”.
În prezent, fostul patron de la Universitatea Craiova duce o viață liniștită. Acesta scrie cărți și se pregătește să le și lanseze. Se pare că manuscrisele primelor două volume ale sale sunt deja gata.
Fiecare are 125 de pagini, iar Dinel Staicu speră să poată să își promoveze cartea. Încă nu a stabilit o dată fixă pentru lansare, însă cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în iarna acestui an.
Despre ce scrie însă în cărțile sale? Staicu abordează o posibilă reformă a ”prosperității”, povestește el. Astfel, speră prin intermediul cărților sale să ofere soluții la problemele economice actuale.
„Caut o agenție puternică de publicitate, pentru a-mi promova cartea. Sunt nehotărât în privința datei lansării. Acum este lumea ocupată cu culesul viilor, la iarnă ar fi un moment bun. În carte ofer soluții la problemele economice actuale, adică să înlocuim valorile monetare cu valorile mobiliare.
Eu vorbesc despre reforma prosperității, nu despre reforma austerității. Este un plan pentru perioada 2026-2056, pentru cei care vin după noi și care acum trebuie să achite toate datoriile acumulate de actualii guvernanți”, a mai completat el.