Mihaela Tatu a dezvăluit ce pensie are, la 61 de ani. Fosta prezentatoare muncește încă de când era foarte tânără. Cu mai bine de un deceniu în urmă, aceasta a renunțat la lumina reflectoarelor.
Din 2001 și până în 2008, Mihaela Tatu a prezentat emisiunea “De 3x femeie”. Cu toate că mulți telespectatori o urmăreau cu interes de fiecare dată, vedeta s-a retras din lumea televiziunii în 2011.
Aceasta s-a confruntat cu niște problemele de sănătate, motiv pentru care a luat decizia de a renunța la lumina reflectoarelor.
Până la 30 de ani, fosta prezentatoare a lucrat într-o uzină din Brașov, unde a fost contabilă. Și-a început, apoi, cariera în radio, iar de la 40 de ani a intrat în lumea televiziunii.
După ce a renunțat la acest domeniu, a decis să devină trainer în comunicare. În vârstă de 61 de ani, Mihaela Tatu s-a pensionat de ceva timp. Cu toate acestea, pensia sa nu este una foarte mare, așa cum ar crede mulți.
După ce a muncit toată viața, fosta prezentatoare a spus că are o pensie de 3100 de lei. Suma nu este suficientă pentru a-și putea acoperi toate cheltuielile pe care le are în fiecare lună.
Această pensie îi ajunge doar pentru a plăti chiria. Din fericire, Mihaela Tatu încă este în forță, așa că muncește în continuare pentru a avea un trai decent.
“Toată lumea întreabă cum este la pensie. Nu este nici cea mai mică diferență. Am o vârstă și mi-a dat Dumnezeu sănătate ca să pot să lucrez mai departe. Cu pensia pe care o am, nu poți să trăiești. Ți-ai plăti o chirie. Am 600 de euro, 3100 de lei.
Este pensia pe o viață întreagă de muncă, de la 18 ani. O chirie în Oradea. Și atunci muncești, muncești până în ultima clipă, dar nu muncești pentru că trebuie, ci faci o plăcere. Muncești cu plăcere și cu bucurie. Mai ales învățarea, nu trebuie să renunți la a citi și a învăța.
Cred că este cel mai important lucru. (…) Am stat în chirie 11 ani pentru că așa am vrut. A trebuit să strâng bani. Nu am știut dacă rămân în Oradea”, a declarat fosta prezentatoare în cadrul emisiunii “La Măruță”, de la Pro TV.
În plan personal, fosta vedetă de televiziune a spus că se simte împlinită în acest moment și că nu vrea să aibă o relație. În plus, e foarte greu să găsească o persoană care să fie pe aceeași lungime de undă cu ea și că timpul personal reprezintă un aspect important în viața ei.
După despărțirea de fostul soț, aceasta a mai avut un partener. A rămas în relații bune cu tatăl fiicei sale, care locuiește în Germania.
“Cu cât trece timpul te obișnuiești tot mai mult să fii singură. E foarte greu să găsești un om care să rezoneze cu tine. Eu am descoperit despre mine că sunt însetată de cunoaștere.
Când am fost tânără și am avut-o pe Ioana mică, nu am avut timp să învăț, să pictez, să cânt la un instrument, să călătoresc. Am fost căsătorită. Tatăl Ioanei locuiește în Spania.
Suntem despărțiți demult, dar suntem foarte buni prieteni. O cresc pe Ioana de la 14 ani. Ea locuiește în Germania. După tatăl ei am mai avut un partener, iar acum sunt singură de ceva vreme.
Nu mă simt singură, nu mă simt însingurată și nu mă plictisesc. Foarte multe fete ar accepta pe oricine doar ca sa nu mai fie singure. Nu mai pot. Timpul meu este foarte prețios”, a explicat Mihaela Tatu.