Stela Enache este dezamăgită de pensia pe care o primește din partea statului român. După mai bine de cinci decenii de carieră, artista este remunerată lunar cu o sumă infimă de bani.
Stela Enache este una dintre vocile emblematice ale muzicii românești. Recent, marea artistă a împlinit 75 de ani, iar publicul încă îi mai ascultă cu drag faimoasa piesă ”Ani de liceu”.
Stela Enache s-a născut să fie pe scenă, iar pasiunea sa pentru muzică a ajutat-o să cucerească inimile românilor. După o carieră de mai bine de 50 de ani, interpreta se declară dezamăgită de pensia pe care o primește.
Stela Enache este una dintre cele mai cunoscute artiste de muzică ușoară. Aceasta s-a născut pe 24 ianuarie 1950 la Reșița, acolo unde a urmat cursurile Școlii Populare de Artă. Pasiunea pentru muzică a dus-o și mai departe, artista urmând și cursurile Conservatorului de Muzică din Cluj.
În perioada studenției, Stela Enache a participat la numeroase festivaluri. La un moment dat, aceasta a fost remarcată de compozitorul George Grigoriu, iar de atunci, cariera ei a început să se schimbe.
Stela Enache a participat de două ori la Festivalul Național Mamaia, acolo unde a obținut locul al II-lea la secțiunea Interpretare. În 1971 s-a căsătorit cu compozitorul Florin Bogardo, cel care i-a încredințat peste 60 de piese.
Stela Enache a fost cooptată, la un moment dat, ca solistă a Orchestrei Electrecord. A reușit să susțină mai mult concerte peste hotare, în țări precum Austria, Rusia și Germania.
Publicul cunoaște cel mai bine piesa ”Ani de liceu”, însă, Stela Enache a avut mai multe hituri la activ. Printre ele se numără ”Pentru un sărut”, ”Ani fericiți” și ”Cântec pentru mama”. Florin Bogardo, soțul ei, i-a oferit 60 piese, iar printre cele mai cunoscute se numără ”Iarna”, ”Apari, iubire”, ”Definiție” și ”Rugăciune”.
La fel ca mulți alți artiști din România, Stela Enache primește o pensie modestă. Chiar dacă piesa ”Ani de liceu” a fost simbolul unei generații, aceasta nu i-a adus beneficii financiare considerabile.
Stela Enache preferă să nu vorbească cu subiect și predicat despre pensia încasată, ci spune doar că este una simbolică. În ciuda acestui fapt, pasiunea sa pentru muzică nu o lasă să se descurajeze, ci din contră. Marea artistă urcă pe scenă cu drag de fiecare dată când i se oferă ocazia.
”Nu discutăm despre pensie, n-are niciun sens. Pot spune însă că am muncit o viață întreagă cam degeaba. Pe vremea mea, nu era cu carte de muncă, ni se luau niște bani, pentru ce, nu știu, nu exista cu asigurare.
Am fost artist liber profesionist, am cântat mult și în străinătate, dar plăteam tot felul de impozite, habar n-am ce ne cereau. Iar când m-am dus să mă interesez, mi-au zis că nu știu ce bani am plătit.”, a spus Stela Enache, pentru click.ro.