Sport

Ce pensie specială încasează Gigi Becali de la Parlamentul European. Ce apare în declarația de avere a patronului de la FCSB

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (66 de ani), cu o avere estimată la un miliard de euro, primește o pensie specială din partea Parlamentului European
20.11.2024 | 15:36
Ce pensie speciala incaseaza Gigi Becali de la Parlamentul European Ce apare in declaratia de avere a patronului de la FCSB
Ce pensie specială primește Gigi Becali de la Parlamentul European. Sursa Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Gigi Becali, patronul echipei FCSB, continuă să atragă atenția publicului cu detalii despre averea și activitățile sale financiare. În vârstă de 66 de ani, cu o avere estimată la un miliard de euro, Becali primește inclusiv o pensie specială de la Parlamentul European, după ce a fost europarlamentar.

Pensia specială a lui Gigi Becali

Conform declarației de avere depuse în contextul candidaturii sale pentru un post de senator din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Becali a încasat în anul fiscal 2023 o pensie specială de 71.666 de lei net, sumă primită la finalul anului, conform publicației defapt.ro.

ADVERTISEMENT

Averea impresionantă deținută de patronul FCSB

Latifundiarul deține active financiare semnificative. În bănci, Gigi Becali are depozite de 560.000 de lei, iar cele mai mari resurse financiare sunt promisiunile de vânzare-cumpărare din partea unor persoane juridice, însumând aproximativ 30 de milioane de euro.

În plus, patronul FCSB și-a împrumutat firmele, inclusiv echipa de fotbal, cu sume considerabile. Totalul acestor împrumuturi ajunge la 45 de milioane de euro: FCSB a primit 10 milioane de euro, un văr de-al său a fost împrumutat cu 2 milioane de euro, iar Horia Ciulescu, unul dintre finii săi, cu 8,5 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali deține peste 15 hectare de teren intravilan în Ilfov și 7 hectare de baltă în aceeași zonă, 90 de hectare în Pitești (intravilan și extravilan), 50 de hectare în Vâlcea, o casă în Voluntari și una în Iași. Pe lângă aceste proprietăți colecția sa auto include patru Mercedesuri, două Land Rovere și un Bentley.

ADVERTISEMENT

Afaceri cu Dumitru Dragomir și Florin Tănase

Printre recentele tranzacții ale lui Gigi Becali se numără și vânzarea unui teren către fotbalistul Florin Tănase. Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a oferit detalii despre această afacere:
„Am vorbit cu Gigi Becali o jumătate de oră. Am vrut să cumpăr un teren de la el, dar mi-a spus că nu mai vinde. Terenul de pe malul lacului, pe care l-a cumpărat și Florin Tănase, este unul dintre cele mai bune. Eu și Tănase avem acolo pământ de calitate. Firmele fiului meu de imobiliare construiesc apartamente la cel mai înalt nivel.”, a declarat Dumitru Dragomir pentru FANATIK în cadrul emisiunii ”Maxprofețiile lui Mitică”.

Politică și fotbal

Pe lângă afaceri, Gigi Becali se pregătește să reintre pe scena politică, fiind candidat pentru un post de senator. Totodată, rămâne implicat activ în viața echipei FCSB, susținând financiar clubul și fiind în continuare o figură influentă în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Odată cu câștigarea campionatului de fotbal din sezonul trecut, clubul său a reînceput să producă, încă o dată, bani la nivel înalt. Datorită parcurusului foarte bun de până acum în UEFA Europa League, dar și datorită transferului lui Florinel Coman în Qatar, Gigi Becali și clubul FCSB au încasat sume ce depășesc cu ușurință 12-13 milioane de euro. Doar din victoriile din faza ligii a Europa League, împotriva campioanei Letoniei (RFS), campioanei Greciei (PAOK Salonic) și a campioanei Danemarcei ( FC Midtjylland), patronul FCSB a declarat că UEFA trebuie să vireze clubului bucureștean 1,3 milioane de euro.

În cazul Florinel Coman, din cauza întârzierii plății pentru atacantul de 26 de ani, Gigi Becali va încasa nu mai puțin de 6 milioane de euro, în loc de 5, cum ar fi fost tranzacția inițială.

Gigi Becali demonstrează că îmbină cu succes afacerile, politica și fotbalul, rămânând unul dintre cei mai mediatizați oameni din România.