News

Ce pensie vor avea cei născuți în anii 80. Situația este dramatică

Ce pensie vor primi de la stat românii care s-au născut după anii '80. Situația se prevede a fi una dramatică. Iată ce spun specialiștii.
28.01.2023 | 18:35
Ce pensie vor avea cei nascuti in anii 80 Situatia este dramatica
Ce spun specialiștii despre pensionarii de peste 20 de ani. Sursa foto: pixabay
ADVERTISEMENT

Pentru românii veniți pe lume în anii ’80 și care peste două decenii vor fi pensionari se preconizează un scenariu negru. Ei riscă să nu-și primească banii pentru care au muncit o viață întreagă.

De ce riscă românii născuți în anii ’80 să nu-și mai primească pensia la bătrânețe

Specialiștii spun că situația se prevede astfel, din cauză că, printre altele, numărul pensionarilor va fi mai mare decât cel al salariaților, dar și din cauză că populația se va micșora, iar bătrânii vor fi mai mulți.

ADVERTISEMENT

Președintele CFA România, Adrian Codîrlașu, precizează că se vor putea observa riscurile celor menționate, în 2030-2035, deoarece generația decrețeilor se va pensiona, scrie playtech.ro

Tot Adrian Codîrlașu declară că sistemul de pensii actual:”funcționează atât timp cât populația crește, când sunt suficient de mulți angajați care să susțină pensionarii dintr-un anumit moment”. 

ADVERTISEMENT

Numărul pensionarilor ar putea fi în viitorul apropiat de 60.000-70.000. Drept urmare, potrivit lui Adrian Codîrlașu, ”atunci va fi nevoie de și mai multe resurse pentru sistemul public de pensii”.

Ce soluții ar fi pentru împiedicarea riscului pierderii pensiei

Având în vedere riscul ca viitorii pensionari să nu-și mai primească banii cuveniți, experții propun ca soluții: înghețarea pensiilor, creșterea vârstei de pensionare și creșterea gradului de colectare.

ADVERTISEMENT

”Peste 20-30-40 de ani, nu știm dacă va mai exista pensia de la stat așa cum o știm acum pe care o obținem după cei 35 de ani de muncă”, spune și Florentina Almăjanu, director general CFA România.

Ce riscă românii cu 4000 de lei net și care se vor pensiona peste 20-30 de ani

De altfel, veștile nu ar fi prea bune nici pentru românii care urmează să se pensioneze în 20-30 de ani și care în prezent au un venit de 4000 de lei net. Aceștia ar putea încasa lunar o sumă mai mică decât cea normală.

ADVERTISEMENT

Potrivit Observator, în urma a 35 de ani de contribuții, statul îi va da doar 1275 lei, sumă din care nu-și va putea achiziționa nici măcar jumătate din cumpărăturile utile.

”Undeva la orizontul anilor 2050-2060 populaţia României va fi între 13 şi 16 milioane. În aceste condiţii, sistemul de pensii publice devine nesustenabil.

Vor fi mult prea puţini oameni care să lucreze şi să îţi plătească taxele, ca să susţină sistemul public de pensii”, a mai transmis Adrian Codîrlașu.

ADVERTISEMENT
Tags: