News

Ce pește se mănâncă de Florii. Mulți români fac această greșeală

Ce pește trebuie consumat de Florii și cum se gătește sănătos. Mulți români îl prepară într-un mod neadecvat, spun nutriționiștii
27.04.2024 | 15:42
Ce peste se mananca de Florii Multi romani fac aceasta greseala
Nutriționiștii spun că este important cum se gătește peștele, recomandând gătitul dietetic / Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

După sărbătoarea de Buna Vestire, a doua dezlegare la pește în Postul Paștelui va fi duminică, 28 aprilie, cunoscută drept Duminica Floriilor. Însă specialiștii atrag atenția asupra consumului neadecvat de pește în această perioadă.

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Duminica Floriilor sărbătorește sosirea lui Iisus în Ierusalim. Ea marchează, de asemenea, începutul Săptămânii Sfinte – șase zile înainte de Paște – pentru comunitatea creștină.

ADVERTISEMENT

Duminică, 24 martie, creștinii vor sărbători Duminica Floriilor, asociată în Biblie cu intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, întâmpinat de o mulțime care flutură ramuri și își așează veșminte în calea sa.

Un pasaj din Evanghelia după Sfântul Ioan (12:12) este adesea repetat în biserică în deschiderea slujbei din Duminica Floriilor. „Când mulțimea cea mare care venise pentru sărbătoare a auzit că Iisus vine la Ierusalim, au luat ramuri din palmieri și au ieșit în întâmpinarea lui, strigând: Osana! Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!”.

ADVERTISEMENT

În timpul sărbătorii, ramurile sunt binecuvântate de preot. Conform tradiției creștine, se obișnuiește ca după această binecuvântare credincioșii să se ia acasă aceste ramuri pentru a le pune alături de  crucifixuri, icoane și alte obiecte religioase.

Carnea de pește, benefică pentru sănătate

Această perioadă din Postul Mare este asociată cu consumul de pește dar specialiștii recomandă și aici ce fel de pește trebuie ales, cum trebuie gătit și care carne de pește este cea mai indicate pentru consum.

ADVERTISEMENT

În general, carnea de pește este benefică pentru sănătate. Majoritatea cărnii de pește și fructelor de mare sunt bogate în vitaminele B12 și B6. De asemenea, conțin minerale precum iodul, fosforul și seleniul. Peștii grași sunt în principal surse de vitaminele D, B2 și A.

ADVERTISEMENT

În plus, peștele conține proteine și „colesterol bun”, substanțe esențiale pentru organismul uman. Cu un conținut ridicat de oligoelemente, cum ar fi fluorul, seleniul și iodul, codul, de exemplu, este foarte bun pentru metabolism și pentru sistemul imunitar.

Atenție la modul de gătire

Potrivit nutriționistului Lygia Alexandrescu, spre deosebire de carnea de vită sau de porc, carnea de pește grasă este mai sănătoasă pentru consum, având mai mulți acizi Omega 3. Nutriționistul atrage atenția însă că peștii cu carne grasă nu trebuie gătiți gras, ci dietetic.

„Peștele trebuie să fie gătit dietetic. Azicii grași Omega 3, acele proteine de foarte bună calitate pentru sănătatea cardiovasculară și sănătatea sistemului nervos, se păstrează dacă peștele este gătit la grătar, la cuptor sau la abur, nu și dacă prăjim peștele”, spune Lygia Alexandrescu, potrivit Gândul.

Nu trebuie exagerat consumul

Pentru cei care au ținut cu strictețe postul paștelui, Lygia Alexandrescu spune că nu trebuie exagerat cu cantitatea de carne de pește consumată. „După o perioadă lungă de post, poate să existe tendința de a consuma prea mult pește (…) după un consum constant de timp de câteva săptămâni de plante și mâncăruri pe bază de plante, chiar și peștele poate să producă o serie de încărcări digestive”, spune expertul.

Evident, peștele care urmează să fie consumat trebuie cumpărat cât mai proaspăt, în caz contrar putând exista riscul unor toxiinfecții alimentare grave, cum ar fi infecții cu bacterii periculoase, precum Salmonella.