Finala Champions League 2018 va fi transmisă în direct în România de două posturi TV. Unul este Telekom Sport 1, care va face un adevărat spectacol din acest eveniment şi cel de-al doilea este PRO TV.
La Telekom Sport 1 meciul va fi prefaţat începând cu ora 20:30 din studio cu o serie de comentarii şi analize realizate alături de invitaţii speciali, acelaşi lucru urmând a se petrece şi după încheierea jocului pe durata a 45 de minute.
Finala Champions League 2018 se va juca la Kiev, începând cu ora 21:45, ora României şi se vor lupta pentru cucerirea trofeului Real Madrid şi FC Liverpool. Cele două echipe s-au mai aflat faţă în faţă în urmă cu 37 de ani.
Real Madrid încearcă să intre în istorie prin câştigarea trei ani consecutiv a trofeului Champions League, dar va avea în faţă un adversar foarte dificil, după cum spunea plastic germanul Toni Kroos, vor fi “11 animale”, pentru că toate echipele pregătite de Jurgen Klopp au avut acelaşi stil de joc foarte agresiv.