News

Ce pot face românii care s-au infectat cu coronavirus în spitale? Sfaturi din partea unui expert

01.05.2020 | 22:31
Ce pot face romanii care sau infectat cu coronavirus in spitale Sfaturi din partea unui expert
ADVERTISEMENT

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților din România, crede că statul român nu are nicio scuză dacă nu a protejat așa cum trebuie medicii sau pacienții.

Românii au dreptul de a consulta un avocat

Conform lui Barbu, medicii nu au fost pregătiți suficient pentru a testa masiv populația împotriva SARS-CoV-2, însă spitalele erau obligate legal să asigure toate mijloacele de protecție.

ADVERTISEMENT

România s-a trecut, fără voia ei, pe lista țărilor care au fost luate prin surprindere de coronavirus. În aceste condiții, mulți oameni s-au îmbolnăvit în spitale de Covid-19, deși se aflau acolo pentru alte probleme de sănătate.

Expertul Vasile Barbu le explică oamenilor ce trebuie să facă dacă sunt nemulțumiți de situația iscată. „Pacientul care a fost infectat în spital, la fel ca și medicul care a fost infectat și face dovadă că nu a primit echipamentul potrivit se poate îndrepta împotriva spitalului, nu împotriva medicului. Spitalul avea obligația, ca instituție, să asigure toate mijloacele de protecție, pornind de la personal instruit, materiale de protecție, protocoale”, a explicat Barbu, conform Mediafax.

ADVERTISEMENT

Președintele ANPPR susține că drepturile pacienților se aplică inclusiv pentru perioada în care a fost stare de urgență, iar aceasta nu se va lua în calcul atunci când se vor stabili daune.

„Termenul de prescripție este de trei ani referitor la chestiunile civile. Oricine are probe și se consideră vătămată poate să ceară daune. Un avocat știe ce are de făcut. Dacă a fost contaminată în spital, în ambulanță, să apeleze la un avocat”, a explicat Barbu.

ADVERTISEMENT

Spitalele pot da vina pe statul român

Scenariul în care spitalele se vor scuza că nu au avut protocoale sau materiale de protecție e plauzibil, însă în acest scenariu responsabilitatea aparține statului român.

„Statul român, prin Ministerul Sănătății, trebuie să asigure materiale. DSU trebuia să aibă o strategie. Pornind de la Secretarul de Stat, la șeful DSU, la directori”, a adăugat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților din România.

ADVERTISEMENT

În concluzie, Barbu spune că responsabilitatea e exclusiv a Ministerului Sănătății, pe care nu-l poate scuza sub nicio formă: „Nu pot să invoce că nu s-au putut organiza, pentru că virusul e necunoscut. Nu e adevărat. Faptul că nu avem suficienți specialiști e vina cuiva. E o comisie la nivelul MS și DSU care se ocupă de strategii pentru epidemii. Cercel era responsabil de toate aceste lucruri. Medicina nucleară nu mai e ceva aparte, e ceva obișnuit. Trebuie să o avem pe toate tipurile de virusuri, de la cel gripal, până la rujeolă sau hepatita C”.

ADVERTISEMENT