Ce pregăteşte Zidane pentru El Clasico după calificarea în finala de la Kiev

Sorin Dumitrescu   
în La Liga
04/05/2018, 12:20
Ce pregăteşte Zidane pentru El Clasico după calificarea în finala de la Kiev
Zinedine Zidane pregăteşte o mare surpriză pentru El Clasico

Antrenorul Zinedine Zidane pregăteşte o mare surpriză pentru El Clasico, partida urmând a avea loc în acest weekend pe Nou Camp din Barcelona. Tehnicianul francez vrea să joace acest meci de mare tradiţie al fotbalului spaniol cu doar doi titulari şi restul fotbalişti care au evoluat mai puţin în acest sezon!

La prima vedere ar părea că o asemenea decizie este o formă de desconsiderare din partea lui Zidane pentru o partidă de asemenea încărcătură emoţională şi psihică. Însă francezul se justifică, spunând că Real Madrid va juca peste trei săptămâni finala Champions League la Kiev şi e important să aibă toţi jucătorii valizi.

Zidane pregăteşte o echipă cu multe rezerve

Oricum, sunt out cu accidentări Dani Carvajal şi Isco. La aceştia numele care ar urma să treacă pe bancă sau chiar în tribune, sunt portarul Keylor Navas, fundaşii Raphael Varane, care şi el s-a lovit la un antrenament şi trebuie menajat, şi Marcelo, mijlocaşii Modric, Kroos şi Casemiro şi vârful Benzema.

Nu au putut fi convinşi să nu intre în El Clasico Sergio Ramos şi Cristiano Ronaldo, care l-au anunţat pe Zidane că vor să joace. Real Madrid ar putea intra pe Nou Camp în formula: Cassila – Nacho, Sergio Ramos, Vallejo , Theo Hernandez – Bale, Kovacic, Ceballos – Vasquez, Mayoral, Asensio. Desigur, până la ora meciului Zidane are tot timpul să decidă dacă va proceda astfel. Presa spaniolă scrie că sunt şanse mari ca portarul Keylor Navas să nu mai intre până la finala de la Kiev.

Închide ×