Dieta Cambridge promite rezultate uimitoare celor care urmează. Poți să slăbești 10 kilograme în câteva săptămâni fără să ții un regim drastic și fără să-ți fie foame de la o masă la alta. Ce presupune.
Dieta Cambridge, cunoscută și sub numele de “The 1:1 Diet”, este un program de slăbire care presupune înlocuirea meselor obișnuite cu produse special create, cum ar fi shake-uri, supe și batoane proteice.
Dezvoltată în anii 1970 la Universitatea Cambridge din Marea Britanie de Dr. Alan Howard, aceasta a fost lansată pe piață în anii 1980. Dieta Cambridge este organizată în mai multe etape, fiecare având un aport caloric specific și combinând produse Cambridge cu alimente convenționale.
Această dietă nu se limitează doar la pierderea în greutate, ci se concentrează și pe resetarea obiceiurilor alimentare printr-un plan structurat pe etape. Un aspect important al dietei este educația nutrițională, care ajută persoanele să-și gestioneze mai bine porțiile și alegerile alimentare după finalizarea programului.
Etapa 1 constă într-un aport caloric foarte scăzut, între 400 și 600 de calorii pe zi, bazându-se exclusiv pe produsele Cambridge. Etapele 2-5 implică reintroducerea treptată a alimentelor obișnuite, cu creșterea aportului caloric zilnic, combinând produsele Cambridge cu mese convenționale.
În etapa 6, care se referă la menținerea greutății, aportul caloric ajunge la aproximativ 1500 de calorii pe zi, cu mese regulate și, opțional, produse Cambridge. Principalul obiectiv al dietei Cambridge este de a induce cetoza, o stare metabolică în care organismul utilizează grăsimile stocate drept sursă de energie, datorită consumului redus de carbohidrați.
Totuși, chiar dacă te poate scăpa de 10 kilograme în câteva săptămâni, dieta Cambridge trebuie ținută doar de persoanele sănătoase, sub supravegherea unui specialist. De asemenea, regimul alimentar ar putea avea efecte secundare.
Printre acestea se numără: amețeli, oboseală, constipație. Totodată, persoanele care adoptă dieta s-ar putea confrunta cu respirație urât mirositoare. Dar există și riscul de efect yo-yo, adică recâștigarea rapidă a kilogramelor pierdute.
De aceea, femeile însărcinate sau care alăptează, persoanele care suferă sau s-au luptat în trecut cu tulburări alimentare ori cele diagnosticate cu diabet de tip 1, boli renale și cardiovasculare, nu au voie să urmeze dieta.