Life

Ce pretenții au Regele Charles și soția sa, Camilla, atunci când călătoresc. ”Fițele” noului monarh au ieșit la iveală

Regele Charles și Camilla Parker Bowles au câteva pretenții atunci când călătoresc. Cel mai mofturos este fiul regretatei Elisabeta a II-a.
21.09.2022 | 13:41
Ce pretentii au Regele Charles si sotia sa Camilla atunci cand calatoresc Fitele noului monarh au iesit la iveala
Regele Charles are o serie de pretenții când călătorește. Foto: hepta.ro/ Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Noul rege Charles are o serie de pretenții atunci când călătorește, considerate de unii drept fițe ori chiar ciudățenii. Soțul Camillei Parker Bowles a intrat în centrul atenției după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a, ocazie cu care s-au aflat tot felul de lucruri mai puțin știute despre fostul prinț de Wales.

Regele Charles al III-lea și pretențiile sale: are angajat care îi calcă șireturile și îi pune pasta pe peria de dinți!

Când vine vorba despre tabieturile sale, Charles al III-lea este extrem de minuțios, calculând fiecare gest ori acțiune la centimetru!

ADVERTISEMENT

Curiozitățile despre Charles au ieșit la iveală în documentarul „Serving the Royals: Inside the firm”. Potrivit acestuia, Camilla și Charles au tot felul de dorințe atunci când călătoresc. Nu merg niciodată în vreun voiaj fără niște obiecte personale, incluzând hârtia igienică proprie.

Cel care a făcut dezvăluirile despre ciudățeniile noilor regi ai Marii Britanii a fost ex-majordomul Prințesei Diana, Paul Burrell.

ADVERTISEMENT

Printre altele, acesta a dezvăluit că fiul regretatei Elisabeta a II-a nu călătorește nicăieri până nu se asigură că toate cămășile sale sunt călcate. De asemenea, Charles cere să îi fie călcate și șireturile pantofilor. Pe vremea când era doar prinț, avea o persoană specială care se ocupa doar de pantofii săi.

Regele Charles nu se dezlipește de propriul colac de toaletă atunci când merge undeva. Conform istorisirilor lui Burrell, Charles nu își atinge pasta de dinți înainte de spălare, ci face asta o persoană angajată special. Asta nu e tot! Pasta de dinți nu trebuie să depășească 2,5 centimetri pe perie.

ADVERTISEMENT

Camilla e ceva mai ”pământeană”

Regele Marii Britanii nu face baie oricum! Indiferent de locul în care este cazat în călătoriile sale, acesta vrea ca apa din cadă să aibă 20 de grade și să nu depășească 18 centimetri.

Camilla, de cealaltă parte, preferă doar mâncarea organică. Aceasta e singura mare pretenție pe care o are regina consoartă.

ADVERTISEMENT

Dincolo de maniile pe care le are Regele Charles al III-lea, există și câteva lucruri ceva mai simpatice și la fel de necunoscute de publicul larg. În anul 1980, de pildă, Charles a lansat o carte pentru copii scrisă chiar de el, intitulată „The Old Man of Lochnagar”.

Tot legat de cărți, mai trebuie menționat că soțul Camillei a citit toată seria Harry Potter, fiind un mare fan al scrierilor lui J. K. Rowling. Latura creativă a monarhului nu se limitează doar la cartea pentru copii pe care a scris-o.

Charles, pictor și scriitor, printre altele

Suveranul mai și pictează și consideră că această activitate este una dintre cele mai relaxante și terapeutice exerciții pe care le cunoaște.

Talentul său la pictură nu a fost cunoscut doar de căte apropiați. Tablourile cu peisajele create de el în acuarelă au fost expuse de mai multe ori și destul de apreciate de critici.

Regele Charles a moștenit tronul de la mama sa, Elisabeta, stinsă din viață pe 8 septembrie 2022. Conform politologilor și istoricilor, acesta are un ”mandat” destul de dificil, primul mare hop pe care va trebui să îl treacă este dorința Scoției de a se desprinde de Regat.

Rămâne de văzut dacă noul rege va reuși să păstreze închegat Regatul, așa cum, cu dificultate, a reușit Regina Elisabeta de-a lungul celor 7 decade de domnie.

ADVERTISEMENT