News

Ce prevede, de fapt, controversatul Raport Matic. Nu este despre “bărbaţii care pot naşte”

Parlamentul a votat Raportul Matic, ce conține numeroase prevederi cu privire la drepturile și bunăstarea fetelor și femeilor.
25.06.2021 | 19:16
Ce prevede de fapt controversatul Raport Matic Nu este despre barbatii care pot naste
Ce prevede, de fapt, controversatul raport Matic. Nu este despre "bărbaţii care pot naşte"
ADVERTISEMENT

Raportul Matic a fost votat de Parlamentul European, primind 378 de voturi ”pentru” și 255 de voturi ”împotrivă”, în timp ce 42 de europarlamentari s-au abținut.

Raportul și votul în sine au creat polemici puternice în societate, atât la noi, cât și peste hotare. Mai rău este că unele publicații românești au scris titluri alarmiste și tendențioase, în care au vorbit despre faptul că ”bărbații pot naște.” 

ADVERTISEMENT

Sună cel puțin ciudat și asta deoarece adevărul din raport este, de fapt, altul, doar că pe parcurs s-au pierdut câteva cuvinte din text, astfel că rezultatul la care se ajunge este altul.

Înainte de asta, însă, e important să trecem în revistă și câteva dintre evenimentele și declarațiile din jurul raportului, apărute în ultimele câteva zile.

ADVERTISEMENT

Ultimele zile dinaintea votului pentru Raportul Matic: amenințări și proteste

Raportul Matic, pregătit de europarlamentarul croat Predrag Matic, parte din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților, tratează ”situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătății femeilor.”

Oficialii implicați în acest raport susțin că n-au mai avut de-a face cu o campanie atât de puternică împotriva unei astfel de acțiuni. Predrag Matic însuși spune că ”presiunea externă e imensă și primim mailuri pline de ură, au fost făcute petiții online împotriva mea, sunt comparat cu Hitler și este orchestrată o campanie puternică de dezinformare.” Acesta spune că anumite ”grupări anti-gen” chiar au trimis păpuși în formă de fetus la birourile de la Parlamentul European.

ADVERTISEMENT

Raportul este orientate îndeosebi către țări ca Malta sau Polonia, care interzic sau restricționează accesul la avorturi.

Comisia Episcopilor Uniunii Europene a transmis un comunicat de presă cu privire la raport, în care spune că este oferită o singură perspectivă asupra avortului, care nu ia în calcul situațiile de viață ale persoanelor implicate și drepturile corespondente acestora.

ADVERTISEMENT

Comisia Episcopilor spune că ”nu există un drept uman internațional, sau un alt tratat internațional care să ofere un drept uman la avort.” De asemenea, episcopii din UE subliniază că raportul în calcă principiul subsidiarității al Uniunii, deoarece ”trece peste responsabilitatea statelor membre să își definească politicile de sănătate, organizarea și oferirea de servicii și îngrijire medicală.”

Și episcopii polonezi s-au împotrivit în privința documentului, afirmând că ”discriminează în mod injust” copiii nenăscuți. Aceștia susțin că avortul este o încălcare a dreptului fundamental la viață. În plus, episcopii din Polonia spun că ”legalizarea avortului este o distorsiune a vieții sociale” și că procedura ”nu poate fi considerată esențială.”

Cum arată, însă, fragmentul de la care a pornit controversa din presa românească, ce titrează că ”bărbații pot naște?”

”in certain circumstances transgender men and non-binary persons may also undergo pregnancy and should, in such cases, benefit from measures for pregnancy and birth-related care without discrimination on the basis of their gender identity”

ce se traduce astfel:

”în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen;”

Informația este prezentată trunchiat în presa națională, iar autorii articolelor omit aspectul cheie, transgen. Asta ne lămurește mai departe cu privire la posibilitatea unei sarcini, ce poate să aibă loc, deoarece un bărbat transgen poate avea încă un aparat reproducător feminin complet funcțional. Iar pentru că astfel de persoane ar putea rămâne însărcinate, important este să primească asistență medicală fără posibilitatea de discriminare.

Dincolo de acest element în jurul căruia s-au stârnit, în mod forțat, controverse locale, mai sunt și alte prevederi importante în Raportul Matic, ce poate fi consultat în întregime aici.

Raportul Matic promovează siguranța fetelor și femeilor din UE

Cele mai multe prevederi din acest raport se leagă de SRHR – drepturile sexuale și reproductive, un termen umbrelă care cuprinde probleme ce afectează toate persoanele și care reprezintă patru zone distincte: sănătatea sexuală, drepturile sexuale, sănătatea reproductivă și drepturile reproductive. 

Raportul arată că statele membre UE trebuie să ofere protejeze drepturile tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, sex, gen, rasă, etnicitate, clasă, castă, afiliere religioasă și credințe, statut marital sau soci-economic, dizabilități, statut HIV (sau al altor boli cu transmitere sexuală), origine națională și socială, statut legal sau migrator, limbă, orientare sexuală sau identitate de gen, atunci când acestea iau decizii informate cu privire la SRHR.

De asemenea, raportul arată că UE este decisă să promoveze, să protejeze și să împlinească dreptul fiecărui individ și al fiecărei femei și fete să aibă control total și să decidă liber și responsabil cu privire la sexualitatea lor și la drepturile reproductive, fără să fie discriminate, constrânse sau să fie victime ale violenței.

Raportul arată că SRHR sunt cheia către egalitate de gen, creștere economică și dezvoltare, protecția copiilor și eliminarea violenței de gen, traficului de persoane și a sărăciei.

De asemenea, raportul mai cere statelor membre UE să creeze strategii eficiente și programe de monitorizare care garantează accesul universal la servicii SRHR de calitate și accesibile, în rând cu standardele de sănătate internaționale, indiferent de bariere sociale, practice sau financiare și fără discriminare, inclusiv dar nu numai pentru: femei din minorități etnice, rasiale și religioase, femei migrante, femei din zone rurale și din regiuni unde constrângerile geografice previn accesul direct și imediat la asemenea servicii, femei cu dizabilități, femei fără asigurări de sănătate, persoane LGBTI și victime ale violenței sexuale sau de gen.

Acces la educație sexuală corectă științific, bazată pe dovezi și potrivită vârstei

Raportul mai cere statelor UE să creeze campanii de conștientizare pentru femei prin care să fie informate despre importanța procedurilor de screening periodice, dar să asigure și oferirea de servicii precum mamografii și ultrasonografii mamare, teste citologice și teste de densitate osoasă.

Raportul Matic îndeamnă statele membre să încurajeze disponibilitatea de produse menstruale fără toxine și refolosibile, alături de creșterea conștientizării în ceea ce privește beneficiile produselor reutilizabile față de cele de unică folosință.

Tot în raport există îndrumarea de a oferi acces universal la educație sexuală corectă științific, bazată pe dovezi, potrivită vârstei, fără prejudecăți și comprehensivă pentru elevii școlilor primare și gimnaziale, dar și copiilor care nu merg la școală.

Raportul mai subliniază că educația SRHR este pivotală pentru atingerea scopurilor trasate la a 25-a aniversare a Conferinței Internaționale despre Populație și Dezvoltare, care subliniază că ar trebui să existe zero nevoi neîndeplinite pentru planningul familial, zero decese materne din cauze ce ar putea fi prevenite și zero cazuri de violență de gen sau practici dăunătoare orientate împotriva femeilor, fetelor și tinerilor.

Tot în același raport se arată că stereotipurile și tabuurile cu privire la menstruație pot întârzia diagnosticarea unor boli precum endometrioza, ce rămâne o cauză principală de infertilitate și de dureri pelvice cronice.

Avortul, subiectul care a creat adevăratele controverse în jurul raportului

Dacă la noi presa s-a preocupat mai degrabă de faptul că ”bărbații vor putea naște”, controversele mari s-au iscat în jurul posibilității ca femeile și fetele din UE să poată avea acces neîngrădit la proceduri de avort la cerere, chiar și atunci când viața nu le este pusă în pericol.

Raportul Matic reafirmă că avortul trebuie să fie intotdeauna o decizie voluntară bazată pe cerința persoanei, făcută din proprie inițiativă și în concordanță cu standardele medicale și disponibilitatea și siguranța bazate pe standardele OMS. Astfel, statele membre trebuie să ofere acces universal la proceduri de avort sigure și legale, respectând drepturile la libertate, intimitate și la accesul la cele mai bune servicii medicale posibile.

De asemenea, statele membre trebuie să dezincrimineze avortul și să combată obstacolele pentru avorturi legale. Statele UE trebuie să se asigure că avortul la cerere e legal în prima parte a sarcinii și, dacă e nevoie, chiar și după, dacă viața mamei este în pericol. Aici, raportul reamintește că interzicerea totală a avortului sau neoferirea de asistență în această privință sunt forme de violență de gen.

Raportul Matic recunoaște că, din motive personale, anumiți medici pot invoca o clauză de conștiință, însă subliniază că conștiința individuală nu trebuie să interfereze cu dreptul pacientului de a avea acces deplin la servicii de sănătate.

Tot în această privință, se constată cu regret că există practici comune în anumite state care permit medicilor și uneori chiar întregilor unități medicale să ofere asistență medicală din cauza clauzei de conștiință, care duce la refuzul ajutorului pentru avort, pe motive de conștiință su religioase. La rândul său, acest refuz pune drepturile și viețile femeilor în pericol. Mai rău este că aceste clauze sunt invocate chiar și în cazul în care viața femeilor ar putea fi pusă în pericol de o întârziere a avortului.

Raportul mai cere statelor membre să adopte măsuri prin care să ofere acces fără discriminare la servicii de îngrijire în timpul sarcinii, al nașterii sau de maternitate, conform standardelor impuse de OMS.

Statele sunt îndemnate să facă tot ce le stă în putință pentru a se asigura de respectarea drepturilor femeilor și a demnității acestora în timpul sarcinii, să condamne și să combată abuzul fizic sau verbal, inclusiv violența ginecologică sau obstetrică, dar și alte forme de violență de gen în fazele antenatale, de naștere sau postnatale, care încalcă drepturile femeilor.

Raportul mai amintește și că regiunea europeană are cea mai scăzută rată de alăptare la sân din lume. Astfel, e nevoie de campanii de conștientizare cu privire la beneficiile laptelui matern.

Mutilarea genitală, căsătoriile forțate, traficul de persoane și violurile, probleme de rezolvat pentru UE

Același raport mai îndeamnă statele europene să elimine practici precum mutilarea genitală la femei (FGM) sau căsătoriile cu copii, timpurii sau forțate (CEFM). EFM este o încălcare a drepturilor omului ce expune fete la violență, iar peste 200 de milioane de fete și femei din întreaga lume au fost supuse obligat la proceduri FGM.

Raportul mai arată că fetele și femeile sunt îndeosebi expuse la violuri și violență sexuală în zone afectate de criză, în context de conflicte, dezastre naturale și chiar ca urmare a consecințelor schimbărilor climatice. Astfel, UE trebuie să lupte împotriva folosirii violului ca armă de război și să ofere acces la servicii de sănătate pentru victimele acestor agresiuni.

Raportul Matic cere toleranță zero pentru violență sexuală sau de gen, inclusiv traficul de carne vie, FGM și CEFM, avorturi forțate, avorturi selective în funcție de sexul fătului, exploatare sexuală și sclavie sexuală prin coerciție religioasă.

Astfel, raportul încearcă să aducă Uniunea Europeană la un nivel superior de civilizație în plan social, având în vedere câte probleme sunt enumerate pe parcursul acestuia. Chiar dacă la noi unele sunt trecute cu vederea și nu li se acordă o importanță prea mare, ar trebui luate în serios, iar România ar trebui să-și asume partea de responsabilitate în vederea rezolvării acestor probleme stringente pentru societate.

ADVERTISEMENT