Sport

Ce prevede regulamentul FRF în cazul altercațiilor pe teren. Ce riscă Cristiano Bergodi și toți cei implicați în scandalul de la finalul derby-ului CFR Cluj – U Cluj 3-2

Regulamentul FRF are prevederi clare în privința altercațiilor din timpul meciurilor de fotbal. Ce riscă acum Cristiano Bergodi și toți cei care au luat parte la meleul de la finalul partidei CFR Cluj - U Cluj 3-2.
08.02.2026 | 00:11
Ce prevede regulamentul FRF in cazul altercatiilor pe teren Ce risca Cristiano Bergodi si toti cei implicati in scandalul de la finalul derbyului CFR Cluj  U Cluj 32
Regulamentul FRF face „lumină”. Ce riscă cei care comit sau iau parte la altercații pe terenul de fotbal. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Meciul CFR Cluj – U Cluj, încheiat cu scorul de 3-2 în etapa 26 din SuperLiga, s-a încheiat cu un adevărat meleu pe teren. Vezi detalii legate de regulamentul FRF pentru astfel de situații și ce riscă cei care s-au abătut de la el.

Regulamentul FRF nu lasă loc de interpretări. Ce riscă Cristiano Bergodi

CFR Cluj a câștigat cu 3-2 meciul contra rivalei U Cluj, însă fluierul final a adus pe teren un adevărat meleu între cele două tabere. Antrenorul Cristiano Bergodi a pătruns pe suprafața de joc și a făcut iureș.

ADVERTISEMENT

Italianul a sărit să îl bată pe Andrei Cordea, jucătorul lui CFR Cluj. Tehnicianul riscă acum o pedeapsă serioasă din partea Comisiei de Disciplină, mai ales după ce a notat arbitrul Rareș Vidican în raportul scris, întrucât regulamentul FRF prevede suspendări drastice pentru astfel de atitudini pe terenul de fotbal.

Redăm mai jos, în totalitate, prevederile Articolului 57 din regulamentul FRF | Loviri sau alte violențe. Altercația:

„1. Fapta unui oficial, inclusiv jucătorul in afara jocului, aflat în incinta stadionului de a lovi sau
a comite alte violențe asupra altei persoane se sancționează cu suspendare de la 1 la 12 luni.

ADVERTISEMENT

2. Altercația constă în comiterea de brutalități, loviri și alte violențe în care sunt implicate trei
sau mai multe persoane.

3. Participarea la o altercație se sancționează cu suspendare de la 6 la 8 jocuri, în cazul

ADVERTISEMENT

4. jucătorilor și cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal de la 6 la 12 luni, în cazul
oficialilor. Cluburile vor fi sancționate cu penalitate de 5 000 la 100 000 lei.

5. Orice persoană care a încercat să prevină incidentele, sa se apere, să-i apere pe alții sau să-i
despartă pe cei implicați în altercație nu va fi sancționată”.

ADVERTISEMENT

Secundul lui Cristiano Bergodi a spus ce s-a întâmplat cu antrenorul după meci

Secundul italianului a oferit detalii despre ce s-a întâmplat după fluierul final. Eugeniu Cebotaru a mai spus și că starea antrenorului Cristiano Bergodi nu i-a permis să se prezinte în fața jurnaliștilor la conferința de după meci.

„S-au întâmplat niște chestii pe final de meci, nu sunt normale. Nu au ce căuta în fotbal. Au existat provocări pe final de meci din partea unor oameni fără acreditari.

Mister nu se simte prea bine, își cere scuze că nu poate veni la conferință. Antrenorul a fost înjurat, nu pot spune în ce mod”, a spus Eugeniu Cebotaru după CFR Cluj – U Cluj 3-2.