Kanal D a ales un prezentator foarte îndrăgit pentru emisiunea cu care vrea să dea lovitura. Este vorba despre un nume cunoscut în presa din România, care a prezentat un alt show popular.
Kanal D a anunțat o nouă emisiune pe post, cu care vrea să dea lovitura. Este vorba despre Insula de 1 milion, un show realizat după formatul “Million Dollar Island”.
Este un reality show de aventură, cu care Kanal D speră să dea lovitura și să fie pe primul loc la audiențe, peste Survivor România, difuzat la Pro TV. De altfel, până în 2021, Survivor a fost difuzat tot de postul TV turcesc, după care a fost preluat de Pro TV.
“Insula de 1 milion” este o competiție individuală, cu 50 de concurenți, iar premiul final este de 1.000.000 de lei. Persoanele care concurează au vârste, pasiuni și profesii diferite și se vor lupta pentru marele premiu.
Aceștia trebuie să depășească toate obstacolele din timpul competiției, dar numai unul va intra în posesia premiului care este, de altfel, destul de generos.
În această competiție este nevoie de mai multe abilități, cum ar fi cele sociale, dar și de capacitatea de a forma alianțe cu alți concurenți. Castingul pentru noul reality show a început deja acum ceva timp.
Atunci când intră în concurs, fiecare concurent primește o brățară în valoare de 20.000 de lei. Împreună, toate brățările concurenților valorează 1.000.000 de lei. Pe măsură ce adună cât mai multe brățări sau în urma probelor pe care le vor traversa, concurenții vor înainta în concurs.
De asemenea, Kanal D a dezvăluit și cine va fi prezentatorul emisiunii. Cosmin Cernat va găzdui show-ul “Insula de 1 milion”, fiind un nume cunoscut în presa din România. Anunțul a fost făcut în cadrul Ştirilor Kanal D.
În trecut, Cosmin Cernat a prezentat Exatlon România, tot la Kanal D, show difuzat înainte de Survivor România. Noul show se va filma tot în Republica Dominicană.
După ce a fost făcut anunțul, Cosmin Cernat a transmis un mesaj, spunând că este emoționat să prezinte un asemenea reality show. Acesta a spus că pe concurenți îi va aștepta o experiență care nu seamănă cu nimic din ce au trăit.
“Sunt emoţionat să fiu prezentatorul unui format de o asemenea magnitudine. Voi fi alături de cei 50 de concurenţi, în Republica Dominicană, şi sper ca ei să vadă în mine, dincolo de prezentator, pe omul care îi va îndruma în această aventură extraordinară.
Îi aşteaptă o experienţă unică într-o viaţă şi sunt mândru să fac şi eu parte din ea. De asemenea, sunt convins că publicul va avea parte de emoţiile atât de aşteptate, de acele trăiri care transformă receptarea unui show de televiziune într-o experienţă inspiraţională, cu totul personală”, a transmis Cosmin Cernat, potrivit Paginademedia.ro.
În trecut, Cosmin Cernat a prezentat zece ediții ale Jocurilor Olimpice, precum Nagano 1998, Sydney 2000 şi Salt Lake City 2002. A mai prezentat și FanArena, tot la Kanal D, o extensie a emisiunii Survivor România.
Are o experiență de peste 30 de ani în lumea presei. Prezentatorul a intrat în echipa Kanal D în 2007, după lansarea postului, ca redactor-șef al știrilor sportive. A mai prezentat emisiunile Fluier final și Fluier de start.