Theo Rose este bucuroasă că va fi mămică și îl așteaptă cu nerăbdare pe micuțul Sasha. Până atunci, însă, artista se confruntă și cu probleme pe parcursul sarcinii. De Paște a mers acasă, dar nu s-a putut bucura ca altădată de mâncărurile mamei.
Theo Rose este pregătită pentru a-și cunoaște bebelușul și deși Sasha nu a venit încă pe lume, și-a asumat deja rolul de mămică. Totuși, se întâmplă rar ca o sarcină să se desfășoare ce la început până la final fără probleme.
Anul acesta, iubita lui Anghel Damian a sărbătorit Paștele în calitate de graviduță. Pe de o parte, unele lucruri au rămas la fel ca în anii trecuți. Theo Rose, însoțită de tatăl băiețelului ei, au mers în vizită la părinții artistei.
„Am fost la niște mici cumpărături. Pentru că am revenit în București după Paște și a trebuit să cumpăr de-ale casei. Am fost la familie, la părinți, acasă la Izvoarele. Ne-am petrecut împreună. La Biserică… am fost”, a spus Theo Rose în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Printre lucrurile care îi dau bătăi de cap vedetei sunt arsurile la stomac. Învățăturile din popor spun că ele se datorează faptului că bebelușului îi crește părul. Iar Theo Rose este de părere că dacă asta este adevărat, atunci fiul său sigur va avea o podoabă capilară bogată.
„Merge bine (n.r., sarcina). Acuma am niște aciditate, niște arsuri la stomac. Cică îi crește părul, așa mi-a spus mamaie. Am zis că înghit o mașină de tuns dacă are așa mult păr. Că nu se poate… E cam greu cu arsurile astea. Mai am două luni și vreo două săptămâni, așa, teoretic”, a adăugat Theo Rose.
De altfel, Theo Rose începe să se îngrijoreze și în ceea ce privește kilogramele acumulate în sarcină. Dacă recent se bucura că pentru prima dată în viață are poftă de mâncare, acum se teme că se îngrașă mai mult decât și-ar fi putut dori.
Nu a exagerat cu mâncarea nici măcar de sărbători, totuși spune că reușește să acumuleze un kilogram pe zi. Theo Rose recunoaște că nu s-ar fi așteptat să ajungă în această situație vreodată ținând cont că întotdeauna a fost o persoană slabă.
„Nu am mâncat multe ouă roșii. Nu am mâncat prea mult, dar la asta cu îngrășatul…Pun cam un kilogram pe zi. Eu nu știu ce să zic. Nu prea mă așteptam. Le dau jos, dar nu mă așteptam să se întâmple chiar așa. Am 58 de kilograme acum”, a adăugat vedeta.
În urmă cu câteva săptămâni, artista dezvăluia că se teme de ce va urma după naștere. „E greu să fiu femeie gravidă timp de 9 luni. Mă duc să mănânc pentru că, în sfârșit, îmi place și mie să mănânc și tare îmi e frică că, după ce nasc, revin la setările din fabrică.
E singura chestie de care mă bucur cu toată inima mea, că nu știu dacă o să mai țină așa prea mult. În sfârșit îmi place să mănânc și îmi e poftă de mâncare!”, povestea fosta vedetă de la Vocea României pe Instagram.