News

Ce probleme tehnice ar fi avut elicopterul american care a aterizat forțat în Piața Charles de Gaulle

FANATIK vă spune ce probleme tehnice ar fi avut elicopterul american care a aterizat forțat în Piața Charles de Gaulle
20.07.2021 | 19:14
Ce probleme tehnice ar fi avut elicopterul american care a aterizat fortat in Piata Charles de Gaulle
ADVERTISEMENT

Problemele tehnice ale aparatului ar fi survenit, în timpul zborului, la distribuția motorului principal. Din acest motiv, pilotul elicopterului american Black Hawn a fost nevoit să aterizeze de urgență, au declarat surse judiciare pentru Știri pe surse.

Astfel, dacă zborul ar fi fost continuat, se putea produce o adevărată tragedie. Pilotul ar fi pierdut controlul pe axe al aparatului de zbor, iar acesta ar fi putut intra în picaj, potrivit acelorași surse.

ADVERTISEMENT

Ce probleme tehnice ar fi avut elicopterul american care a aterizat forțat în Piața Charles de Gaulle

În acest caz, a fost deschis un dosar penal. Cercetările sunt derulate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București.

Totuși, SUA ar vrea să preia ancheta, susțin sursele pubicației menționate mai sus. Cel mai probabil, autoritățile române vor primi o solicitare în acest sens.

ADVERTISEMENT

În plus, Statele Unite ale Americii fac demersuri pentru despăgubirea șoferilor ale căror autoturisme au fost avariate, dar și a municipalității. Amintim că s-au prăbușit doi stâlpi de iluminat, iar aceștia au căzut pe două mașini.

O echipă mixtă de specialiști conduc ancheta în acest caz. Experții așteaptă rezultatele cercetării tehnico-științifice a aparatului de zbor. Până în acest moment nu a avut loc nicio audiere.

ADVERTISEMENT

După incident, care, din fericire, nu s-a soldat cu victime, elicopterul a fost tractat la Baza Militară 90, din Otopeni, unde se realizează expertiza tehnică.

Cum a fost evitată o tragedie

După incidentul de joi, experții în aviație spun că pilotul elicopterului se poate considera un adevărat erou. Tragedia a fost evitată datorită prezenței sale de spirit și pregătirii profesionale.

ADVERTISEMENT

„La 300 de metri altitudine de sol, deciziile se iau nu în secunde, ci în maximum o secundă. O spun specialiștii în pilotaj,” a declarat pentru Antena 3 generalul Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.

„Mai mulți piloți cu experientă de zeci de ani în domeniu sunt de părere că echipajul elicopterului de luptă Black Hawk a acționat corect.Iar faptul că aparatul de zbor a atins cu rotorul doi stâlpi este nimic față de tragedia evitată,” a adăugat.

„A fost evitată o tragedie, în primul rând datorită nivelului de pregătire al profesionalismului pilotului american, dar și datorită modului în care a fost pregătită această misiune în comun de către militarii români și americani, dar și împreună cu celelalte elemente ale sistemului național de apărare implicate în pregătirea unui asemenea eveniment,” a mai explicat el.

ADVERTISEMENT
Tags: