Cristi Chivu, 45 de ani, a reușit să-i aducă lui Inter titlul cu numărul 21 din istorie. Românul a intrat imediat în istoria fotbalului românesc, prin performanța realizată. Vorbim de un titlu cucerit într-unul dintre primele 5 campionate ale Europei. Special pentru tehnicianul român, cea mai importantă publicație sportivă din Italia a mers ”acasă” la acesta. Gazzetta dello Sport a aflat și a dezvăluit povestea emoționantă a lui Chivu, dar și ce promisiune i-a făcut acesta tatălui său, chiar pe patul de moarte.
Cristi Chivu este în prezent antrenorul momentului în Italia și în România. Deși acum are o carieră de tehnician care a început cu un succes de răsunet, românul a trecut și prin momente foarte dificile de-a lungul vieții. O parte dintre acestea au fost redate în această săptămână de celebra publicație sportivă Gazzetta dello Sport.
Jurnaliștii din Italia s-au deplasat în România special pentru Cristi Chivu și originile sale. Gazzetta dello Sport a realizat un amplu reportaj chiar ”acasă” la Cristian Chivu, în Reșița natală. În acest loc se află o parte dintre amintirile copilăriei lui Chivu. În același timp, locul ascunde și o poveste profund personală și, în același timp, tristă, a actualului antrenor de la Inter.
Chivu era deja un om împlinit din toate punctele de vedere încă dinainte de a deveni antrenor. Anterior majoratului, Cristi Chivu a pierdut un om foarte special din viața sa. Tatăl său, Mircea Chivu, care a fost și el jucător și antrenor, s-a stins la vârsta de 44 de ani. Suferise de o boală extrem de severă. Fiul său era la începutul carierei, avea atunci doar 17 ani, iar pierderea s-a simțit ca un gol imens.
Înainte de a-și pierde părintele, pe patul de moarte, Cristi i-a făcut o promisiune impresionantă. Timpul a arătat că și-a respectat-o pe deplin. Chivu i-a spus tatăl său că va avea grijă de familie și va deveni un om matur, responsabil. ”Despre tatăl său, Mircea (…) există o poveste indisolubil legată de trecerea în neființă a acestuia. A fost promisiunea pe care un tânăr Chivu, în vârstă de 17 ani, cu părul închis la culoare și ochii adânci, i-a făcut-o pe patul de moarte, cu o zi înainte de a marca primul său gol profesionist din penalty. ‘Voi deveni fotbalist și voi avea grijă de familia noastră’, i-a spus el. Era 1 aprilie 1998. Mircea Chivu, o legendă a Reșiței, mai întâi antrenor și apoi jucător, plecase de mai puțin de 24 de ore”. noteasă GdS.
Tot din zonă, vorbind cu președintele clubului din Reșița, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au aflat că Chivu nu a uitat niciodată locul de unde a plecat. Antrenorul lui Inter este prezentat ca un om foarte atașat emoționat de rădăcinile sale, pentru care memoria tatălui, plecat foarte tânăr, rămâne un reper constant.
Din cele spuse de Cristi Bobar, președintele clubului CSM Reșița, și redate pe site-ul gazzetta.it, Cristi Chivu revine periodic acasă. Nimeni nu află niciodată de aceste deplasări. ”Am auzit că, din când în când, Cristi se întoarce pe ascuns la Reșița, depune o floare pe mormântul tatălui său și apoi pleacă. Doar ei doi, în tăcere. Nimeni nu l-a văzut vreodată, dar aici toți credem asta”, citează italienii spusele oficialului.
Dacă tot au ajuns în orașul natal al antrenorului lui Inter, ziariștii din Italia nu puteau să nu sape mai adânc către copilăria lui Chivu. Aceștia au remarcat, din spusele unui localnic, că la Chivu acasă: ”Nu există fotografii, nu există videoclipuri, nu există nimic. Trăiește în amintirile celor care l-au văzut în direct”.
Chivu a prins o perioadă și din epoca comunistă. ”La nouă ani, când regimul lui Ceaușescu s-a prăbușit sub greutatea gloanțelor, nu avea televizor ca să se uite la meciuri. Regimul era dur”, a explicat Alex, o persoană din oraș. GdS a mai aflat că Chivu a urmat cursurile Școlii Gimnaziale nr. 8, la o sută de metri de apartamentul său, într-un cartier rezidențial construit pentru muncitori, iar după-amiaza juca în curte. ”Odată și-a rupt mâna, dar a ieșit pe teren și a marcat un hat-trick”, spun localnicii.
Încă de mic, Chivu era o persoană extrem de atentă și de altruistă. Oamenii din zonă vorbesc despre dulciuri aduse la școală după meciuri și despre voluntariat. ”La zece ani, Cristian făcea parte dintr-un grup de copii care strângeau donații pentru familiile care pierduseră pe cineva în timpul revoluției. O chestiune de educație”, mai notează italienii.