News

Ce reguli trebuie respectate la metrou, în gări și aeroporturi. Măsurile anunțate de autorități

23.05.2020 | 16:08
Ce reguli trebuie respectate la metrou in gari si aeroporturi Masurile anuntate de autoritati
ADVERTISEMENT

Ministerul de Interne și ccel al Transporturilor au emis un ordin cu regulile ce trebuie respectate la metrou, în gări și aeroporturi pe timpul stării de alertă.

Ce reguli trebuie respectate la metrou, în gări și aeroporturi

Una dintre principalele reguli ce trebuie respectată la metro, în gără și aeroporturi este purtarea măștii de protecție. Aceasta este obligatorie și în anumite spații deschise pentru a evita răspândirea coronavirusului.

ADVERTISEMENT

În avioane, accesul se va face cu un singur bagaj de mână, iar piloții trebuie să poarte mască atunci când nu sunt în cabină. Pasagerii sunt chemați cu trei ore înainte îmbarcării, iar controlul temperaturii va putea fi realizat de reprezentanții instituțiilor statului.

La metrou, pe rutele aglomerate, trenurile trebuie să sosească la interval de 2-3 minute. În trenuri, controlorii nu mai au voie să atingă biletele călătorilor, iar rezervările de loc vor fi obligatorii pentru traseele mai lungi.

ADVERTISEMENT

Pasagerii trebuie să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora decolării

În gări, trenurile nu vor mai putea sosi sau pleca în același timp de la peroane alăturate, iar numărul ghișeelor pentru bilete va fi înjumătățit acolo unde acestea sunt prea apropiate.

Regulile care trebuie respectate de companiile aeriene

  • operatorii aerieni asigură echipamente de protecție pentru membrii echipajelor;
  • piloții sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în cazul părăsirii cabinei de pilotaj, și să-și igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj;
  • operatorii aerieni sunt obligați să doteze aeronavele cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă;
  • personalul navigant este obligat să-și igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora;
  • accesul în cabina de pilotaj a personalului de sol de la escală este interzis, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic:
  • accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor:
  • mișcările în cabina de pilotaj se reduc la un minim necesar:
  • se interzice utilizarea echipamentelor sau materialelor de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină:
  • serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități:
  • pasagerii vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai distanțați:
  • aeronava trebuie să fie dezinfectată după fiecare rotație:
  • pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea la bordul aeronavelor, precum și pe toată durata călătoriei;
  • accesul la bord este permis cu un singur bagaj de mână:
  • materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare și a pungii;
  • pasagerii vor fi instruiți cu privire la completarea în timpul zborului, după caz, a formularului „Public health passenger locator form” sau a altui document solicitat de autoritatea competentă în domeniul sănătății publice și predarea acestuia la debarcare autorității competente pentru sănătatea publică;
  • pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în România;
  • se vor aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici;
  • pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare, astfel încât să se respecte măsurile de distanțare socială.
ADVERTISEMENT

Reguli care trebuie respectate în interiorul aeroporturilor

  • companiile aeriene/agenții de handling informează pasagerii să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare;
  • în vederea asigurării distanței de protecție între persoane, se reconfigurează atât traseele de deplasare a persoanelor, cât și suprafețele de staționare temporară în zonele nerestricționate, cum sunt parcările publice din fața terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de așteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghișeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentație publică, birourile de informare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor și zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice, precum și zonele de control trecere frontier;
  • procesul de verificare a temperaturii și gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale și normele sanitare, sunt în sarcina instituțiilor/agențiilor statului care au competențe legale în acest sens;
  • pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale, se creează culoare în interiorul cărora se marchează pe pardoseală, cu autocolante, linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime de siguranță între pasageri (față-spate și lateral);
  • ghișeele de check-in se deschid cu 3 ore înainte de ora programată pentru decolarea aeronavei;
  • pentru fiecare cursă, se asigură un efectiv suficient de angajați care să realizeze procedurile la ghișeele check-in;
  • vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii și mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucțiuni cu privire la menținerea distanțării de protecție;
  • administratorii aeroporturilor stabilesc împreună cu agenții de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre aeronavă în grupuri care să asigure distanțe minime de siguranță între pasageri, fără a depăși 50% din capacitatea mijlocului de transport;
  • în zonele critice identificate (spații cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va crește frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare după cum urmează: dezinfecție aer/suprafețe cu substanță biocidă – cel puțin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puțin o dată pe tură; dezinfecția grupurilor sanitare – cel puțin la 2 ore.

Reguli care trebuie respectate la metrou

  • pentru accesul în stațiile de metrou, pe durata șederii în aceste stații și pe toată durata călătoriei cu metroul este obligatorie purtarea măștii de protecție;
  • vor fi expuse afișe de tip ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei cu metroul;
  • se vor amplasa stickere de avertizare pentru distanțare socială, la cabinele de acces metrou;
  • în dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie și în dreptul automatelor de vândut cartele se vor amplasa autocolante de avertizare pentru păstrarea de către călători a distanțării sociale;
  • în stațiile de metrou, prin intermediul instalațiilor de sonorizare, se vor face anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea măsurilor impuse de autorități;
  • pe magistralele 1+3 vor circula 32 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 6 minute, iar pe distanța comună a celor două magistrale, Nicolae Grigorescu – Eroilor, se va asigura un interval minim de 2-3 minute;
  • pe Magistrala 2, vor circula 21 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 3 minute;
  • pe Magistrala 4 vor circula 4 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 11 minute, până la punerea în funcțiune a sistemului de siguranță a traficului pe distanța Parc Bazilescu – Străulești;
  • se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare, cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța minimă de siguranță între pasageri;
  • trenurile de metrou vor fi igienizate zilnic, prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare;
  • atât spațiile publice, cât și suprafețele comune cu care călătorii intră în contact pe timpul călătoriei cu metroul se igienizează prin utilizarea de soluții biocide pentru dezinfectat suprafețe.
ADVERTISEMENT

Reguli care trebuie respectate în trenuri

  • șeful de tren/conductorul are obligația să vizualizeze biletul de călătorie, fără să-l atingă;
  • este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, fără a presta serviciul alimentar în zona barului;
  • garniturile de tren trebuie salubrizate și igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă;
  • lucrătorii din transportul feroviar trebuie să fie dotați cu măști de protecție și mănuși;
  • operatorul feroviar promovează vânzarea on-line a biletelor și utilizează cu prioritate biletele electronice;
  • operatorii feroviari pun în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs și pentru cele regionale, acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic;
  • operatorii feroviari stabilesc și aduc la cunoștința publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activității și de zona de desfășurare a acesteia.

Reguli care trebuie respectate în gări

  • administratorii gărilor montează dozatoare cu dezinfectant pe bază de alcool în punctele de acces în gară;
  • zonele de preluare a călătorilor (stații de taxi, parcări) vor fi amplasate față de zona de acces/ieșire la o distanță care să nu determine aglomerarea de persoane;
  • în cazul stațiilor de cale ferată cu mai multe zone de acces, fiecare zonă va fi utilizată doar pentru unul dintre fluxuri, fie de intrare, fie de ieșire din gară;
  • este permisă funcționarea spațiilor comerciale situate pe spațiul gării, care au zona de acces din afara stației de cale ferată, în care se vând produse ambalate, fără a fi permis consumul în interiorul acestora; operatorul economic are obligația de a lua măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în interiorul spațiilor comerciale;
  • administratorii gărilor organizează fluxuri de îmbarcare/debarcare distincte, pe care le semnalizează de la intrarea în gară până pe peron (cu separatoare sau benzi aplicate pe suprafața gării);
  • administratorii gărilor iau măsuri pentru ca funcționarea caselor de bilete să se realizeze pe principiul un ghișeu deschis unul închis, dacă poziționarea ghișeelor nu permite din construcție asigurarea distanței sociale; fluxurile de acces la ghișeu/plecare de la ghișeu vor fi marcate cu separatoare. Administratorii gărilor prevăd fluxuri de acces/plecare și la ghișeele de informații sau la zonele de depunere a bagajelor;
  • periodic, vor fi făcute anunțuri semnalizate distinct cu recomandări referitoare la noul coronavirus;
  • pe fiecare flux din gară se vor monta pe jos stickere care să atenționeze cu privire la distanța minimă de siguranță ce trebuie respectată;
  • în spațiul gării, inclusiv în toaletele publice, se fac periodic acțiuni de dezinfecție. În zonele intens circulate, operațiunile de dezinfecție se fac la intervale de cel mult 4 ore;
  • pe scaunele existente în gară se va semnaliza prin aplicarea de stickere locurile unde se pot așeza persoanele (de preferat, un loc ocupat, unul liber);
  • pe peron se va permite doar accesul persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziționării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, acestea vor anunța reprezentantul operatorului de transport feroviar, care va stabili modul de acordare a asistenței pentru persoanele respective;
  • în stațiile cu mai multe peroane comune se va evita alocarea aceluiași peron pentru 2 trenuri, indiferent dacă trenurile pleacă sau sosesc în gară.
ADVERTISEMENT