Ajunsă la vârsta de 46 de ani Maria Marinescu a spus ce relație are cu mama sa, actrița Ioana Pavelescu (75 de ani). Cele două sunt foarte apropiate, celebrul designer având numai cuvinte de laudă pentru cea care a adus-o pe lume.
Maria Marinescu s-a născut într-o familie de artiști, mama sa fiind nimeni alta decât Ioana Pavelescu, fiica actriței Corina Constantinescu. A devenit cunoscută odată cu apariția în Osânda, de Sergiu Nicolaescu, în anul 1976.
A jucat în numeroase producții, fiica sa fiind bucuroasă că a fost crescută în acest mediu artistic. Își amintește cu mare bucurie de perioadele în care mergea la repetițiile de la teatru pentru a o urmări pe mama sa.
Cele două au o relație extraordinar de bună, cu toate că există și momente în care se contrazic pe diverse teme. Creatoarea de modă este mândră de femeia care i-a dat viață și-și amintește cu nostalgie de perioada în care mama sa era oprită pe stradă de oameni.
„Suntem foarte apropiate, chiar dacă nu suntem de acord pe multe teme și avem discuții contradictorii. M-am simțit întotdeauna protejată de ea, a fost și este tot timpul alături de mine în orice moment.
De la ea chiar am simțit acea iubire necondiționată a unui părinte. Mama mi-a insuflat stilul ei, noblețea ei, naturalețea și educație ei, manierele, carisma și bunătatea ei.
Datorită mamei mele am copilărit prin teatre cu oameni de valoare ca Victor Rebengiuc, Horațiu Mălăele, Ștefan Bănică, Gheorghe Dinică, Caramitru etc”, a spus Maria Marinescu într-un interviu pentru revista viva.ro.
Maria Marinescu consideră că este foarte important ca un copil să fie mândru de familia în care s-a născut. Frumoasa șatenă nu are aprecieri doar pentru mama sa, ci și pentru regretatul său tată, de profesie chirurg.
Cei doi părinți sunt un reper demn de urmat pentru cunoscuta creatoare de modă. Designerul a avut o copilărie interesantă, care s-a petrecut între Teatrul Mic din București și Spitalul de Urgență Floreasca. A experimentat ambele lumi.
„La mama mergeam tot timpul și stăteam în culise, mă uitam cum se machia, cum se îmbrăca în costume și adoram atmosfera din culise cu toți colegii ei. La tata la spital mergeam tot foarte des și stăteam cu el la gărzi.
Chiar am stat de două ori în sala de operație, o dată când a operat-o de apendicită pe prietena mea și altădată când un om venise cu o furcă înfiptă în piept”, a mai adăugat Maria Marinescu, pentru aceeași sursă.