Aura Șova, câștigătoarea Vocea României 2024, sezon 12, a plecat acasă cu marele trofeul și cei 100.000 de euro. După ce i-a fost înmânat premiul de către Lara Fabian, concurenta a dezvăluit, la cald, ce relație există între ea și antrenorul, Tudor Chirilă.
Câștigătoarea Vocea României 2024 spune că a avut o chimie extraordinară cu antrenorul ei, Tudor Chirilă. Acesta nu a avut motive să o ”tragă de urechi” la repetiții. Din contră, Aura Șova susține că ar fi putut fi o relație mult mai apropiată, dacă nu era diferența de vârstă atât de mare.
„Tudor a fost atât de implicat în fiecare zi. Am stat ore întregi împreună. Dacă m-a mai certat? Nu, eu sunt serioasă, nu prea a avut de ce să mă certe. Mie, dacă îmi zici o dată, eu fac.
Eu și Tudor cred că am rezonat incredibil de bine, adică dacă am fi fost și de aceeași vârstă, cred că am fi fost cei mai buni prieteni și am fi avut grup comun de prieteni… cu care să mergem în Vamă și să cântăm la chitară”, a dezvăluit, Aura Șova, în premieră pentru FANATIK.
„Ține foarte mult de cum au votat oamenii de acasă. Ține foarte mult de momente. Poate faptul că Aura este o fată care, realmente, simte în zona folclorului românesc și în zona șansonetei românești… Au fost voci excepționale în concurs și cred că publicul de data asta a votat emoția mai mult. Încerc și eu să-mi dau seama, pentru că nu am plecat ca favoriți. A fost o finală strânsă”, a spus antrenorul Tudor Chirilă.
Reporterii FANATIK, aflați la fața locului, au stat de vorbă, la final, cu Aura Șova, câștigătoarea Vocea României 2024. Tânăra era extrem de emoționată, mai ales că știe că își va îndeplini un vis. Și anume, va construi un azil pentru bătrâni, cu banii pe care i-a câștigat. Aura Șova, deși trăiește într-un sat din județul Bacău, spune că ei nu îi lipsește nimic. Așa că cei 100.000 de euro vor fi investiți pentru ajutorarea celor care, chiar nu mai au nimic pe lumea asta.
„Încă nu îmi dau seama ce s-a întâmplat. Eu sunt total șocată. Mi-a și fost frică să visez la trofeu. M-aș fi bucurat pentru oricine l-ar fi luat. Mă gândeam că emoțional și spiritual, Dumnezeu dă cui are mai mare nevoie. Cine are un plan mai bun. Aparent, Dumnezeu a decis astăzi că eu sunt aceea.
Nu mă așteptam, am muncit cu mare drag și mult.
Am zis și la început, când am venit în competiția asta, fiind inspirată de când eram mică de bunica mea, Măndița, care va împlini curând vârsta de 100 de ani… toată viața mi-am dorit să fac un azil de bătrâni sau să fac ceva pentru bătrânii vulnerabili. Am o mare dragoste pentru ei. Am făcut și arhitectură, studiez și la doctorat, asta am făcut… încerc să fac un plan pentru azil. Momentan nu am un plan clar, dar vreau foarte mult să încep să pun temelia acestui proiect, că mie nu îmi lipsește nimic.
Eu am să cânt în continuare din toată inima. O să am concerte, o să profesez ca arhitect în continuare, dar nu îmi lipsește nimic. Eu vreau să dau altora că nu mai am nevoie de nimic altceva”, a declarat Aura Șova pentru FANATIK.
Concurenta se pregătește de sărbători, ea va merge acasă unde o așteaptă întreaga familie. Dar mai ales bunica ei, cea pe care Aura o adoră.
„De sărbători, mă duc acasă la bunica, în comuna Poduri, în județul Bacău, unde mă așteaptă toată familia. Mama, mătușa mea, unchii, verișorii, suntem mulți. Vom petrece Crăciunul împreună. Iar de Revelion am un eveniment împreună cu trupa mea”, ne-a mai declarat Aura Șova.
Participarea la Vocea României 2024 i-a adus câștigătoarei și mai multă notorietate. Astfel, ea își va mări și feed-ul la concerte. „Mă mai gândesc, cu siguranță că o să mai apară niște schimbări, dar o să fie echitabil pentru toată lumea”, mai spune ea.