Situație neobișnuită în showbizul românesc, după ce Cristina Cioran a anunțat că este însărcinată cu fostul iubit, Alex Dobrescu. Tatal copiilor ei nu are voie să se apropie de actriță din cauza unui ordin de protecție. Ordin solicitat chiar de fosta prezentatoare de la Acces Direct, la începutul lunii aprilie.
Existența unei sarcini presupune un contact direct, deci implicit încălcarea unui ordin de protecție. Astfel, Dobrescu riscă acum închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Cel puțin, asta se întâmplă în teorie, pentru că nu este foarte clară data la care Cristina Cioran a rămas însărcinată cu Alex Dobrescu. Cert este că actrița urmează să nască în ianuarie 2025, iar aceasta nu are de gând să solicite anularea ordinului de protecție. Într-un interviu pentru FANATIK, Cioran a dezvăluit că vorbește ”prin terți” cu Alex Dobrescu, alături de care are o fetiță și cu care a rămas însărcinată și a doua oară.
Pentru a înțelege care este situația cuplului Cristina Cioran – Alex Dobrescu, din punct de vedere juridic, FANATIK a discutat cu avocatul Katia Cicală. Aceasta explică detaliat ce riscă bărbatul care a încălcat termenii ordinului de protecție.
„Ei nu aveau voie să se vadă. Dacă aveau ordin de protecție, el nu avea voie să se apropie la o distanță de 100 metri de ea. Însă, atâta vreme cât ea nu a reclamat, ba mai mult, au mai făcut un copil împreună, este clar că acest ordin de protecție nu a fost respectat. Și asta s-a întâmplat nu numai din culpa lui, ci și din culpa ei.
Cristina a permis să se apropie și nu a sesizat organele de poliție. Deci, nimeni nu mai crede vreodată că ea poate să fie în pericol în prezența acestui om atâta vreme cât, în timpul acestui ordin de protecție valabil, ei s-au întâlnit și au mai făcut un copil. Ordinul a fost încălcat cu bună știință și ea a fost de acord. Este cea mai bună dovadă că el nu-i pune viața în pericol cu nimic”, a declarat avocatul Katia Cicală pentru FANATIK.
În această primăvară, mai exact la data de 4 aprilie 2024, Cristina Cioran l-a reclamat pe Alex Dobrescu, pe motiv că acesta a venit acasă după o noapte petrecută ”prin străini” și a început să o jignească fără motiv. Actrița le-a povestit polițiștilor că „i-a dat pumni, palme și picioare”, a dat-o afară din casă în lenjerie intimă. Atunci ea a fugit cu hainele în mână pentru a lua copilul de la grădiniță.
Polițiștii au emis un ordin temporar de protecție, care a fost, inițial, respins de instanță. Însă la apel, Tribunalul București a întors decizia. Dobrescu s-a ales cu interdicția de a intra în contact cu partenera și cu fiica lui pe o durată de zece luni, fiind monitorizat cu o brățară de supraveghere. Pentru că, în aprilie, Alex Dobrescu nu a respectat ordinul de protecție, acesta s-a ales și cu un dosar penal, fiind plasat sub control judiciar. În timpul procesului, Cristina Cioran le-a spus judecătorilor că a încheiat relația cu Dobrescu din decembrie 2022. Ba mai mult, conform spuselor ei, acesta își făcuse o altă relație.
Începând din luna august, Alex Dobrescu a făcut două cereri de revocare a ordinului de protecție. La una dintre înfățișări s-a prezentat și Cristina Cioran, care a confirmat că se află într-o relație bună cu fostul ei partener. De asemenea, a spus că vrea să reia legătura cu acesta, mai ales de dragul fetiței pe care o au împreună. Procurorii s-au opus, de fiecare dată, motivând că Dobrescu poate reprezenta în continuare un potențial pericol pentru Cristina Cioran. În final, judecătorii au respins ambele acțiuni (cea mai recentă, la data de 1 noiembrie 2024).
Avocata consultată de FANATIK e de părere că, existența unei sarcini reprezintă un argument suficient de puternic încât ordinul de protecție să fie ridicat. Mai ales că vorbim despre un act consimțit. În principiu, Alex Dobrescu nu riscă alte probleme penale, dacă Cioran a fost cea care a venit la el acasă. De altfel, în urmă cu câteva zile au apărut fotografii în care cei doi ieșeau din imobilul bărbatului.
„În situația în care ea a rămas însărcinată când ordinul de protecție nu era în vigoare, ulterior cerând ordinul, că este posibil și asta. Atât vreme de cât singură s-a dus în domiciliu lui și există probe că a fost de bună voie acolo. El poate să ceară revocarea ordinului de protecție. Dacă ar fi fost forțată, ar fi sunat imediat poliția. Sau el, dacă poartă brățară la picior, poliția are în permanență acces la sistemul de locație și s-ar fi autosesizat. Asta dacă el s-ar fi dus în zonele în care nu avea voie, conform interdicțiilor din ordinul de protecție.
Atâta vreme cât s-a dus ea în domiciliu lui, omul nu are nicio culpă. Dacă el nu a încălcat niciuna din obligațiile respective, iar ea s-a dus în domiciliul lui, atunci omul nu a greșit cu nimic. Deci nu îi se poate întâmpla nimic”, a explicat avocata.
O altă problemă pe care cei doi trebuie s-o rezolve este cea a recunoașterii copilului de către tată. Katia Cicală a explicat că Dobrescu nu este obligat să recunoască copilul, mai ales că cei doi nu mai sunt căsătoriți. Mama nu are nicio obligație să-l anunțe pe tatăl biologic, în cazul în care nu dorește ca numele lui să apară în certificatul de naștere.
„Dacă ei nu sunt căsătoriți, el nu este obligat să recunoască al doilea copil. Dacă dorește să îl recunoască, se duce după nașterea micuțului la starea civilă și solicită să fie trecut pe numele lui. În situația în care mama nu dorește ca tatăl să apară pe certificat, nu îl anunță când se duce la maternitate. Nu îl anunță când naște și înregistrează copilul fără să fie un tată în certificatul de naștere.
Ulterior, el, după ce află că s-a născut copilul și că nu este pe numele lui, dacă dorește să fie pe numele lui, trebuie să meargă în instanță să facă o acțiune. Se numește tăgada paternității, se face analiza ADN, o expertiză, niște probe. Instanța dispune înscrierea lui în certificatul de naștere ca tată”, a mai dezvăluit avocatul Katia Cicală.