Gigi Becali (68 de ani) a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Istvan Kovacs, după prestația din Dinamo – FCSB 0-0, și l-a trimis pe acesta „la psihiatrie”, în direct, la TV. Declarațiile patronului de la FCSB ar putea avea însă consecințe importante dacă vor ajunge pe masa Comisiei de Disciplină.
Gigi Becali a tunat și a fulgerat după derby-ul cu Dinamo, pe care FCSB l-a pierdut cu scorul de 1-2. Latifundiarul din Pipera l-a distrus pe „centralul” din Carei, a avut o seară neagră pe „Arcul de Triumf”. Becali l-a trimis „la psihiatrie” și chiar „la procurori” pe cel care este considerat cel mai bun arbitru român.
Regulamentul Disciplinar al FRF prevede sancțiuni serioase pentru oficialii care fac declarații ce pot prejudicia imaginea fotbalului, fiind menționate în mod expres inclusiv afirmațiile referitoare la prestația arbitrilor. Concret, alineatul 5 al Articolului 52 stabilește că declarațiile persoanelor aflate sub incidența regulamentului, care sunt de natură să afecteze imaginea fotbalului și care nu sunt dovedite, pot fi sancționate drastic.
În cazul oficialilor, la prima abatere este prevăzută o suspendare cuprinsă între 6 și 12 luni, precum și o penalitate sportivă între 5.000 și 300.000 de lei.
Mai mult, regulamentul conține și o prevedere care poate avea consecințe directe asupra clubului de care aparține persoana sancționată. În cazul unei încadrări la Articolul 52, alineatul 5, clubul poate fi sancționat cu scăderea a trei puncte din cele obținute în campionatul în care evoluează echipa de categorie superioară.
Astfel, în eventualitatea în care declarațiile lui Gigi Becali despre Istvan Kovacs ar fi analizate și încadrate de Comisia de Disciplină în baza acestei prevederi, consecințele nu s-ar putea limita la patronul FCSB, ci ar putea viza inclusiv clubul. Regulamentul precizează, de asemenea, că în caz de recidivă penalitatea sportivă se dublează.
Articolul 52 conține și o altă prevedere referitoare la sancționarea oficialilor. Potrivit alineatului 4, pentru faptele încadrate conform alineatului 2, litera b), penalitatea aplicată unui oficial este cuprinsă între 5.000 și 200.000 de lei la prima abatere. La fiecare abatere ulterioară, sancțiunea financiară este stabilită prin dublarea celei aplicate anterior.
Rămâne de văzut dacă declarațiile lui Gigi Becali la adresa lui Istvan Kovacs vor face obiectul unei sesizări și, mai ales, care ar fi eventuala încadrare decisă de organismele jurisdicționale ale FRF. În cazul aplicării alineatului 5 al Articolului 52, miza ar fi una uriașă: Gigi Becali ar putea risca o suspendare de până la un an și o penalitate de până la 300.000 de lei, în timp ce clubul de care aparține oficialul sancționat riscă, conform textului regulamentului, o depunctare de trei puncte.