Sport

Ce s-a ales de cei 53 de jucători care au retrogradat Dinamo. Unii s-au lăsat de fotbal, alții nu au echipe de luni de zile sau au ajuns în liga a patra!

Dinamo a avut nu mai puțin de 53 de jucători în anul în care a retrogradat. Fanatik a urmărit parcursul lor după ce au plecat de la Dinamo. Pentru unii a fost începutul sfârșitului
29.12.2024 | 00:15
Ce sa ales de cei 53 de jucatori care au retrogradat Dinamo Unii sau lasat de fotbal altii nu au echipe de luni de zile sau au ajuns in liga a patra
Dinamo a folosit nu mai puțin de 53 de jucători în anul în care a retrogradat. Sursă foto: sportpictures.eu

Dinamo e la un punct de primul loc în SuperLiga, însă să nu uităm faptul că „alb-roșii” au retrogradat pentru prima oară în istorie cu doar doi ani în urmă. FANATIK a analizat parcursul tuturor celor 53 de jucători care au contribuit la cea mai mare rușine din istoria lui Dinamo pentru a vedea dacă acea echipă chiar merita să retrogradeze.

Radiografia celor 53 de jucători care în urmă cu doar doi ani retrogradau cu Dinamo în Liga 2

29 mai 2022, ziua pe care niciun suporter al lui Dinamo nu o va uita vreodată și care putea să marcheze falimentul clubului. Echipa antrenată de Dusan Uhrin Jr. pierdea la baraj în fața unei echipe de Liga 2, Universitatea Cluj (acum lider în SuperLiga!) după 0-2 și 1-1 în retur pe stadionul din Ștefan cel Mare, ultimul din istoria arenei.

De-a lungul acelui sezon, Dinamo a rulat nu mai puțin de 53 de jucători în încercarea de a evita rușinea istorică. Iată ce s-a ales de jucătorii care au fost evoluat atunci pentru „câini”.

Mihai Eșanu – Portarul a ajuns după despărțirea de Dinamo la Chindia Târgoviște și în 2023 a semnat cu Petrolul Ploiești. Goalkeeper-ul în vârstă de 26 de ani nu are niciun meci în aces sezon pentru „lupii galbeni” însă poate va avea mai multe șanse să joace după plecarea lui Luka Zima la FCSB.

Plamen Iliev – A plecat de la Dinamo la Hermannstadt în iarnă lui 2022, iar la finalul sezonului a semnat cu U Cluj. În această vară s-a întors în Bulgaria la Cherno More Varna, unde este titular.

Thomas Chesneau, fără echipă de mai bine de un an. Figueirdo niciun meci în liga a doua din Portugalia

Thomas Chesneau – După ce a retrogradat cu Dinamo a ajuns la Concordia Chiajna, însă nici aici nu s-a impus. De un an este liber de contract și nu a mai reușit să își găsească echipă.

Cristiano Figueiredo – A stat fără echipă aproape un an și jumătate. În iulie 2023 a semnat cu Spartak Varna, însă a plecat la finalul sezonului. După 6 luni în care nu și-a găsit echipă a ajuns la Kosice. La finalul sezonului s-a întors în Portugalia, la Felgueiras, unde nu a jucat niciun meci în acest sezon. Declinul este evident.

Ricardo Grigore – A trăit un coșmar după retrogradarea lui Dinamo. Transferat la FC U Craiova 1948, fundașul central s-a trezit că trebuie să se întoarcă la Dinamo. Mai mult rezervă, a fost împrumutat la Petrolul Ploiești timp de un sezon. În această vară a ales să nu mai continue la Dinamo și a semnat cu Eldense, echipa din Segunda Division. A debutat pentru spanioli abia pe 18 decembrie, când a jucat 45 de minute cu Malaga. În ultimul meci a fost integralist și a marcat împotriva lui Racing Santander.

Andre Pinto și-a încheiat cariera la 33 de ani

Andre Pinto – Fundașul central portughez nu și-a mai găsit echipă după despărțirea lui Dinamo și s-a retras din fotbal în iarna lui 2022.

Gabriel de Moura – A fost printre puținii jucători care au continuat la Dinamo după retrogradarea echipei. A plecat în această vară și de atunci fundașul brazilian în vârstă de 35 de ani nu și-a mai găsit echipă.

Andrei RaduFundașul stânga a avut un ghinion teribil după plecarea de la Dinamo. A ajuns în Grecia la PAS Giannina. A fost nevoit să plece de la echipă după ce omul care susținea financiar clubul a murit subit! Timp de 7 luni nu și-a găsit echipă și a ajuns în Liga 2 la Câmpulung Muscel.

Marco Ehmann – După retrogradarea lui Dinamo a ajuns în Cipru la EN Paralimniou. A avut un sezon destul de bun și s-a transferat în prima ligă din Polonia, la Stal Mielec. A suferit însă o ruptură de ligamente încrucișate și nu a jucat niciun minut în acest sezon.

Steliano Filip, fără echipă de un an de zile. Răzvan Popa s-a lăsat de fotbal după despărțirea de Dinamo.

Steliano Filip – În urma retrogradării lui Dinamo a ajuns în Ungaria, la Mezokovesd. După un sezon și-a reziliat contractul și de un an este liber de contract. A fost aproape de o revenire în România la FC Bihor în Liga 2.

Răzvan Popa – Stoperul a luat o decizie incredibilă după despărțirea de Dinamo din iarna lui 2022. După ce a jucat doar 7 meciuri a decis să se retragă la doar 26 de ani.

Nikolaos Kainourgios – Fundașul stânga cu 7 meciuri la Dinamo a plecat la finalul lunii martie și a rămas fără echipă până în septembrie 2023, când a semnat cu grecii de la Kallithea, echipă de primă ligă. În acest sezon a jucat doar 9 meciuri.

Baptiste Aloe – Stoperul francez în vârstă de 30 de ani a ajuns să evolueze în liga a patra din Franța. După plecarea de la Dinamo a ajuns în liga a treia din Franța la Nancy.

Răzvan Patriche – E unul dintre căpitanii lui Dinamo și jucătorul care a rămas la echipă în cel mai greu moment din istorie. În acest sezon a evoluat în 18 meciuri pentru „câini”.

Marius Tomozei s-a lăsat de fotbal la 33 de ani.

Marius Tomozei – A avut ghinion teribil după ce s-a accidentat grav la primul meci în tricoul lui Dinamo și de atunci nu a mai reușit să își revină. A ajuns la CS Mioveni în vara lui 2023 și iarna trecută a decis să retragă din fotbal la 33 de ani.

Alin Dudea – Închizătorul în vârstă de 27 de ani a fost împrumutat de Dinamo la CSM Reșița. Mutarea a fost una extrem de inspirată. Echipa sa se bate pentru promovare și va disputa un meci de baraj pentru accederea în sferturile de finală în Cupa României Betano. Dudea e căpitanul echipei și a evoluat în 9 meciuri în acest sezon.

Deniz Giafer – În iarna trecută a fost împrumutat la CS Tunari până la finalul sezonului. A fost lăsat liber și acum joacă la FC Bihor în Liga 2. Are 14 meciuri în acest sezon.

Costin Amzar – Și el a rămas la Dinamo după retrogradare. Jucătorul în vârstă de 21 de ani care poate evolua oriunde în banda stângă a fost împrumutat la Al-Nasr în Dubai și „câinii” pot da lovitura cu transferul său, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.

Constantin Nica, fără echipă de mai bine de 2 ani

Constantin Nica – Fundașul dreapta care a evoluat un singur meci la Dinamo s-a transferat în iarna lui 2022 la Pistoese, în liga a treia din Italia. Este liber de contract de doi ani și jumătate și în acest moment se ocupă de afacerile sale.

Petar Gluhakovic – Fundașul dreapta cu doar două meciuri la Dinamo a plecat din haită în iarna lui 2022. Jucătorul născut la Viena a evoluat în ligile inferioare din Austria, la SV Stripfing, ASK-BSC Bruck/Leitha și acum e la FC Marchfeld Donauauen, echipă de liga a treia.

Deian Sorescu – A fost cel mai important jucător din acea echipă. Internaționalul român a fost vândut pentru 800.000 de euro la Rakow în iarna lui 2022. După doar un an a fost împrumutat la FCSB, însă nu l-a convins pe Gigi Becali și la finalul sezonului s-a întors în Polonia, de unde a fost trimis la Gaziantep. Internaționalul român cu 20 de meciuri sub „tricolor” a fost cumpărat definitiv de turci în această vară pentru 700.000 de euro. Este singurul jucător care evoluează în continuare la un nivel înalt.

Alin Buleică a ajuns să joace în liga a patra din România!

Alin Buleică – Fundașul dreapta în vârstă de 33 de ani a rezistat doar jumătate de sezon la Dinamo. Și-a găsit echipă abia după 3 luni și a ajuns să joace la CSL Nanov în liga a patra din România.

Cătălin Itu – Mijocașul central adus de la CFR Cluj a dezamăgit la Dinamo. În iarna lui 2022 s-a întors în Gruia. După un sezon în care nu prea a fost folosit a fost împrumutat la Poli Iași. Moldovenii l-au transferat din postura jucător liber de contract în vara lui 2023. Are doar 6 meciuri în acest sezon din SuperLiga.

Paul Anton – A apucat să joace un singur meci în sezonul în care Dinamo a retrogradat și la finalul lui august 2021 a plecat liber de contract în Spania la Ponferradina. Nu a rupt gura târgului și a revenit în România la UTA. În vara lui 2023 s-a transferat în Ungaria la ETO Gyor. Are 13 meciuri în acest sezon.

Jonathan Rodriguez – Împrumutat de CFR Cluj la Dinamo, mijlocașul central a ajuns la finalul sezonului la Sepsi Sfântu Gheorghe. După doi ani la Covăsneni, s-a transferat în Liga 2 la Concordia Chiajna.

Răzvan Grădinaru – Și el a ajuns la ilfoveni în această vară. După retrogradarea lui Dinamo a ajuns în prima ligă din Cipru la Karmiotissa, unde a jucat 13 partide. La Chiajna are un singur meci în acest sezon în Cupa României.

Cătălin Carp – După contraperformanța cu Dinamo a plecat în Rusia, la Ufa. După an și jumătate acolo a revenit în România la UTA. La finalul sezonului 2023-2024 pleacă în Uzbekistan la Neftchi Fergana. În august 2024 a semnat  cu Omonia 29is Maiou, prima ligă din Cipru.

Alexandru Răuță, liber de contract după ce Mioveni s-a retras din campionat

Alexandru Răuță – Când Dinamo a retrogradat a plecat la Hermannstadt. După un sezon și jumătate la ardeleni, a plecat liber de contract la Ohod Club în liga a doua din Arabia Saudită. A revenit în România în vara lui 2023, însă s-a despărțit de FC Argeș după doar 3 luni. În iarna lui 2024 a ajuns la CS Mioveni, însă a plecat după doar câteva săptămâni la Ihud Bnei Shefaram în liga a doua din Israel. În vară s-a întors la Mioveni, iar acum este liber de contract după falimentul echipei.

Cosmin Matei – A fost acuzat de suporteri că ar fi vândut meciurile lui Dinamo și a fost considerat unul dintre principalii vinovați pentru retrogradarea echipei. A plecat la Sepsi Sfântu Gheorghe unde evoluează și acum și e unul dintre cei mai buni jucători ai echipei.

Antoni Ivanov – Împrumutat de Universitatea Craiova la Dinamo, oltenii au renunțat la el, iar jucătorul a ajuns în cele din urmă la FC Botoșani. În octombrie 2023, s-a întors în Bulgaria la Lokomotiv Sofia. A revenit în SuperLiga vara aceasta la Hermannstadt, unde a jucat 20 de meciuri până acum.

Balthazar Pierret e jucătorul care a avut cea mai mare creștere și e titular în Serie A

Balthazar Pierret – A fost o traiectoria spectaculoasă după despărțirea de Dinamo, deși s-a întors în liga a treia din Franța. A avut evoluții foarte bune și a intrat în atenția lui Lecce, care l-a transferat în această vară din postura de jucător liber de contract. Tocmai a revenit după o accidentare la aductori în meciul cu Lazio Roma. În acest sezon a evoluat în 14 meciuri. Are un salariu de 15 ori mai mare decât la Dinamo.

Geani Crețu – Mijlocașul a fost împrumutat de Dinamo la FC Argeș, iar în vara lui 2023 a revenit la Dinamo. A fost însă din nou împrumutat, de această dată la Alexandria. În această vară a semnat cu Ceahlăul Piatra Neamț.

Andrei Bani – Și el unul dintre puținii care au continuat la echipă și după retrogradare. Aripa dreaptă în vârstă de 22 de ani a fost rezervă neutilizată la ultimele 7 meciuri ale lui Dinamo din SuperLiga, în condițiile în care până atunci jucase 16 meciuri și reușise trei asisst-uri și un gol.

Claudiu Stan, un tânăr promițător al lui Dinamo, s-a lăsat de fotbal după retrogradarea „câinilor”. Borcea, niciun meci la UTA

Claudiu Stan – Puștiul crescut de Dinamo nu și-a mai găsit echipă și a renunțat la cariera de fotbalist la doar 21 de ani!

Ioan Borcea – Mijlocașul ofensiv în vârstă de 22 de ani a rămas la Dinamo în Liga 2 și a promovat cu „alb-roșii”. Iarna trecută a fost împrumutat la CS Tunari, iar apoi și-a încheiat contractul. A fost adus de Mircea Rednic la UTA, însă nu are niciun meci în acest sezon.

Gabriel Torje – „Piticul” a plecat la Farul după retrogradarea lui Dinamo, însă după doar 4 luni se desparte de Hagi și pleacă în Turcia la Genclerbirligi, aflată în Liga 2 la acel moment. După doar 6 luni și jumătate își încheie aventura și revine în România la Concordia Chiajna. Joacă un an pentru ilfoveni și semnează cu Câmpulung Moldovenesc, echipă care se bate pentru salvarea de la retrogradare.

Michel Espinosa a ajuns în liga a cincea din Franța

Michel Espinosa – Dat afară de Dinamo în iarnă după doar 4 meciuri, francezul nu și-a mai găsit echipă până la finalul sezonului. După 6 luni pe bara a semnat cu Royal Excelsior Virton, echipă din liga a treia belgiană. După un sezon a ajuns la Chassieu Decines, în liga a cincea din Franța.

Desire Segbe Azankpo – Atacantul francez împrumutat din Ligue 2 de la USL Dunkerque a bifat doar două meciuri la Dinamo. Se transferă apoi la Bayern Munchen! Din păcate pentru el a fost vorba doar de echipa a doua a clubului. După un sezon în liga a patra din Germania ajunge în liga a doua din Belgia la RFC Seraing, unde joacă un an. Liber de contract 3 luni, semnează în cele din urmă cu Kotwica Kolobrzeg, liga a doua din Polonia. A jucat doar 6 meciuri și în acest și a reușit două goluri, iar echipa e la retrogradare, pe locul 15.

Vlad Morar – A ajuns și el la Farul cu Gabi Torje. După un sezon fără prea multe reușite a plecat în Grecia la Niki Volou, echipă din liga a doua. În iarna lui 2024 este adus de Mircea Rednic la UTA, însă prinde doar 8 meciuri și nu reușește niciun gol. La finalul sezonului se transferă în Liga 2 la FC Argeș și are un gol în 9 meciuri.

Marko Nunic, un singur meci într-un sezon în Serie D

Marko Nunic – Și el a fost dat afară de la Dinamo în iarna lui 2022 de Mircea Rednic. A fost liber contract timp de 6 luni. În cele din urmă a semnat cu PAEEK Kyrenia, echipă din Liga 2 din Cipru. Nu are prea multe realizări și se întoarce după un sezon în Slovenia la ND Primorje. Mai joacă și aici un sezon, iar apoi semnează cu Dolomiti Bellunesi, echipă de liga a patra din Italia. După doar trei luni își reziliază contractul și ajunge tot în Serie D la Cjarlins Muzane, unde a prins doar un singur meci în campionat.

Robert Moldoveanu – Gică Hagi i-a întins mâna și l-a luat împrumut la Farul în iarna lui 2022. După un an șters, atacantul se întoarce la Petrolul, unde mai jucase în 2019. Nici aici nu reușește să se impună și la finalul sezonului ajunge la Chindia Târgoviște. Echipa retrogradează și în vara lui 2024 semnează cu FC Argeș. Are 3 goluri în 15 meciuri.

Christian Irobiso – Ajuns la Dinamo abia în luna martie în anul în care echipa a retrogradat, vârful nigerian a reușit 3 goluri în 8 meciuri. Irobiso a continuat în SuperLiga la Petrolul, unde e transferat pentru 110.000 de euro în Arabia Saudită la Al-Ufa. După doar 6 luni atacantul revine la Petrolul în ianuarie 2024 sub formă de împrumut. Saudiții l-au împrumutat din nou în această vară până la finalul sezonului. A jucat doar 5 meciuri pentru „lupii galbeni” și nu a avut nicio reușită.

Tomas Vestenicky, fostul jucător al lui AS Roma, a ajuns și el în liga a patra din Italia

Tomas Vestenicky – Și el a fost dat afară de Mircea Rednic în iarna lui 2022, după ce a evoluat doar în 7 partide. Își găsește echipă după două luni și semnează în Lituania cu FK Riteriai. La finalul sezonului slovacul revine în țara natală, mai exact la FC ViOn în Liga 2. Joacă aici până în iarna lui 2024, de unde pleacă la Tivoli, în liga a patra din Italia. După doar 6 luni rămâne liber de contract și nu și-a mai găsit nicio echipă.

Mirko Ivanovski – Până în iarnă, atacantul macedonean a evoluat pentru Dinamo în Liga 2. Nu a confirmat însă și în vara lui 2023 ajunge în Liga 2 la Concordia Chiajna. După un sezon la ilfoveni pleacă liber la CS Tunari, unde marchează 7 goluri în 20 de meciuri. În vara lui 2024 revine acasă în Macedonia de Nord la Pelister Bitola, unde e căpitan de echipă. Vârful în vârstă de 35 de ani are 4 goluri în 15 meciuri.

Antonio Bordușanu – Aripa dreaptă în vârstă de 20 de ani a crescut în Ștefan cel Mare și a continuat și în Liga 2. E foarte probabil să fie împrumutat în această iarnă, deoarece Kopic nu se mai bazează pe el. A jucat doar 5 meciuri în SuperLiga și 2 în Cupa României.

Cătălin Măgureanu are 18 meciuri în 2 ani la ACS Înainte Modelu în Liga 3

Cătălin Măgureanu – Atacantul în vârstă de 24 de ani a ajuns să joace în Liga 3, la ACS Înainte Modelu. În doi a ani a evoluat în 18 meciuri și a reușit un gol.

Mihai Neicuțescu – E un alt jucător care a fost îndepărtat de la Dinamo în iarnă în care se simțeau fiorii retrogradării și a biftat doar 6 meciuri. A semnat cu FC Buzău, însă și aici a avut evoluții șterse. După un an ajunge la Ceahlăul Piatra Neamț, iar în această vară a venit la Concordia Chiajna. Are 2 goluri și 2 pase decisive în 14 meciuri.

Andreas Mihaiu – După retrogradarea lui Dinamo a ajuns la Chindia Târgoviște. Și aici a retrogradat și a mers în Liga 2, dar la FC Buzău, unde a evoluat în sezon. Din această vară joacă la CSM Slatina și are o pasă decisivă în 11 meciuri.

Dusan Celar, jucătorul-fantomă de la Dinamo care se zbate în anonimat în ligile inferioare din Serbia

Dusan Celar – Cel mai surprinzător transfer de la Dinamo, un jucător de la echipa a doua a lui CFR Cluj. A prins doar două meciuri la Dinamo. Ajunge în Bosnia și Herțegovina la FK Krupa. Joacă aici doar patru luni și în iarnă se transferă în liga a treia din Serbia la FK Sindjelic Belgrad. După alte 6 luni devine jucătorul lui Podunavac Belegis. După încă un sezon semnează cu Sumar Ogar, o altă echipă din ligile inferioare din Serbia.

Cătălin Țîră – Vârful a fost și el îndepărtat de la Dinamo în iarna lui 2022 și a jucat doar 8 meciuri. A semnat cu Bisceglie, echipă din liga a patra din Italia. La finalul sezonul a revenit la Dinamo și a jucat în Liga 2. Iarna trecută s-a despărțit din nou de Dinamo și a stat 6 luni fără echipă. În această vară a semnat cu Slatina, unde are un gol în 9 meciuri.

Divorțul lui Vali Moraru de la Digi Sport i-a lăsat fără cuvinte pe...
Divorțul lui Vali Moraru de la Digi Sport i-a lăsat fără cuvinte pe cei care admirau unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz
Călin Georgescu are parte de protecție cum nu s-a mai văzut în România....
Călin Georgescu are parte de protecție cum nu s-a mai văzut în România. Acum a ieșit la iveală adevărul despre bodyguardul politicianului. I se spune „Ucigașul”, a terminat o facultate la care puțini s-ar fi gândit și face furori și în străinătate. Declarația acestuia a stârnit un val de comentarii
Un tramvai
Un tramvai "a zburat" de pe şine şi s-a izbit cu putere de un stâlp, pe un bulevard din Capitală
Fiica miliardarului Ion Ţiriac a ajuns de nerecunoscut! Ioana Ţiriac a fost comparată...
Fiica miliardarului Ion Ţiriac a ajuns de nerecunoscut! Ioana Ţiriac a fost comparată imediat cu o păpuşă Barbie
Zodia care scapă de singurătate anul acesta. Influența lui Jupiter îi va da...
Zodia care scapă de singurătate anul acesta. Influența lui Jupiter îi va da fiori, indiferent de vârstă
Andra a ANUNȚAT despărțirea la început de an. A preferat să dea ea...
Andra a ANUNȚAT despărțirea la început de an. A preferat să dea ea VESTEA ȘOC: 'Nu ne-am certat, dar...'
Mesajele ascunse în spatele declarațiilor lui Zelenski și Trump
Mesajele ascunse în spatele declarațiilor lui Zelenski și Trump
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Se închide TikTok din 19 ianuarie. A fost făcut anunțul oficial
Se închide TikTok din 19 ianuarie. A fost făcut anunțul oficial
8.000 de bitcoin în valoare de 750 de milioane de dolari aruncați la...
8.000 de bitcoin în valoare de 750 de milioane de dolari aruncați la groapa de gunoi, din greșeală, imposibil de recuperat. Proprietarul nu e lăsat să excaveze gunoiul
Serialul genial care rupe topul Netflix în ianuarie 2025. Te ține în suspans...
Serialul genial care rupe topul Netflix în ianuarie 2025. Te ține în suspans de la primul până la ultimul episod și are deja peste 3 milioane de vizualizări