Un fost jucător important de la CFR Cluj trece printr-o perioadă dezamăgitoare din cariera sa. Ce s-a ales de fotbalistul dorit și de FCSB la nici trei luni după ce a semnat cu o nouă echipă.
CFR Cluj a avut în lotul său mai mulți jucători cu renume în ultimii ani. Nu toți au confirmat, iar cei care au impresionat totuși la un moment dat, au plecat în cele din urmă. Un astfel de exemplu este cel al lui Panagiotis Tachtsidis.
Mai exact, fotbalistul elen despre care FANATIK a aflat că Dan Petrescu nu l-a mai dorit la CFR, a semnat în toamna acestui an cu brazilienii de la Remo. Deși a promovat în prima divizie, jucătorul de 34 de ani și-a anunțat plecarea de la formația sud-americană.
„Această victorie a fost una dintre cele mai importante din cariera mea. A fost ceva ce nimeni nu credea: Remo, în Serie A. Sunt atât de mândru de mine și de alegerea mea de a veni în Brazilia, departe de toate și singur. Dar Dumnezeu știe mai bine și ne dă ceea ce merităm tot timpul. Mulțumesc pentru tot”, a fost mesajul scris de Panagiotis Tachtsidis, pe contul său de Instagram.
Panagiotis Tachtsidis, fotbalist cu un CV impresionant, a luat ochii lumii fotbalului românesc imediat ce a ajuns la CFR Cluj în vara anului 2023. Talentul său le-a atras atenția până și rivalilor de la FCSB, iar legătura sa cu cipriotul Elias Charalambous, antrenorul bucureștenilor, părea să conducă către o mutare la campioana României.
Dorit chiar și de Gigi Becali, fotbalistul nu a mai ajuns în cele din urmă la echipa din Capitală. Tot patronul acesteia dezvăluia pentru FANATIK că grecul nu a mai fost transferat din cauza faptului că nu mai existau locuri libere în lotul echipei sale.