Mihaela Bărluțiu are o viață cu totul diferită acum. Actrița a părăsit România în urmă cu mulți ani și a renunțat de tot la actorie. Cea care a devenit cunoscută din rolul lui Nicole în Lacrimi de iubire se ocupă de cu totul altceva.
La scurt timp după terminarea filmărilor pentru serial, vedeta a decis să plece definitiv din țara noastră. Aceasta a mers într-o vacanță de o lună împreună cu soțul ei, în Los Angeles, iar apoi cei doi au decis să se mute acolo.
Așadar, de aproape 15 ani, Mihaela Bărluțiu locuiește departe de țară. Aceasta a renunțat de tot la actorie și acum se ocupă de afacerea familiei, pe care a deschis-o împreună cu soțul său.
De asemenea, aceasta este împlinită și pe plan afectiv. Are un soț iubitor și este mama a două fetițe. Mihaela Bărluțiu nu spune nu nici unui al cincilea membru al familiei și dorește să mai aibă un copil.
Aceasta a spus că nu se grăbește, deocamdată, fiindcă are 32 de ani și are destul timp să devină mamă pentru a treia oară. Fosta actriță a mărturisit că este foarte fericită cu viața ei de familie.
„Viața noastră de familie este ca a oricărei alte familii. Ne simțim foarte bine împreună. Bineînțeles, consider că o familie este foarte puternică atunci când toată lumea lucrează împreună.
O familie se întreține cu foarte multă iubire, dar și cu respect. Altfel, nu se poate numi familie.
Afacerea ne merge foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu”, a declarat ea, pentru Ciao.
Viața ei pare perfectă, dar Mihaela Bărluțiu a dezvăluit că îi este dor de momentele în care era Nicole din faimoasa telenovelă Lacrimi de iubire. Chiar și de oboseală și zilele lungi pe platoul de filmare.
De altfel, aceasta a mărturisit că ar vrea să se întoarcă în actorie și că dacă i-ar fi dat un rol ar accepta mai mult ca sigur.
„Am început o a doua viață în momentul în care am ajuns în Los Angeles. Îmi este dor de tot, până și de oboseala care se acumulase după 12 ore de filmări.
Sunt deschisă pentru orice rol. Chiar îmi este foarte dor”, a povestit aceasta.