Fotbal intern

Ce s-a ales de străinii care au plecat de la Dinamo în vară! Trei sunt şomeri şi acum

12.11.2020 | 14:17
Ce sa ales de strainii care au plecat de la Dinamo in vara Trei sunt someri si acum
ADVERTISEMENT

Dinamo şi-a schimbat din temelii lotul în vară, înainte de startul sezonului 2020-2021. Venirea investitorilor spanioli a adus cu sine modificări uriaşe, iar mulţi jucători străini au trebuit să-şi găsească noi angajamente. FANATIK îţi prezintă situaţia acestor fotbalişti, la trei luni de când au părăsit “Groapa”.

Cu o campanie în care Dinamo a adus mulţi fotbalişti cu CV-uri interesante, dar care au dezamăgit până acum în campionat, fanii au şi uitat de jucătorii străini care au părăsit echipa în vară.

ADVERTISEMENT

Lukas Skovajsa, Riccardo Piscitelli, Filip Mrzljak sau Kristian Kostrna se numără printre jucătorii străini care au plecat de la Dinamo, însă nu toţi şi-au mai găsit angajamente după aventura în tricoul “câinilor”.

Ce s-a ales de străinii care au plecat de la Dinamo în vară. Perovic, Kostrna şi N’Diaye sunt şomeri

Slavko Perovic a primit o veste teribilă la scurt timp după ce Liga 1 s-a reluat, în luna iunie. FANATIK anunţa în exclusivitate că fotbalistul a primit interzis din partea INMS (Institutul Naţional de Medicină Sportivă) din cauza problemelor cu inima. După ce a plecat de la Dinamo, jucătorul nu şi-a mai găsit echipă şi este foarte posibil ca retragerea din activitate să fie singura opţiune pe care o are.

ADVERTISEMENT
  • 8 goluri în 19 meciuri a marcat Slavko Perovic la Dinamo

Kristian Kostrna a plecat de la Dinamo la scurt timp după finalul sezonului trecut. La trei luni de la despărţirea de “câini”, fundaşul dreapta nu şi-a găsit încă echipă. Imediat după ce a părăsit România, fotbalistul de 26 de ani posta o fotografie pe contul personal de Instagram şi anunţa că este pregătit pentru o nouă provocare, care se lasă aşteptată pentru moment.

  • 10 meciuri a jucat Kristian Kostrna pentru Dinamo

Mamoutou N’Diaye a plecat, s-a întors şi a plecat din nou de la Dinamo, totul în decurs de câteva săptămâni. Mijlocaşul defensiv fusese pus pe liber la finalul lunii iunie, dar “câinii” au sperat că-l vor convinge să joace în ultimele etape ale sezonului 2019-2020, când situaţia la echipă era catastrofală. Fotbalistul este liber de contract şi acum, la aproape şase luni de când a jucat ultima oară la Dinamo.

ADVERTISEMENT
  • 18 meciuri a jucat Mamoutou N’Diaye pentru Dinamo şi a reuşit să marcheze 1 gol

Skovajsa şi Piscitelli şi-au găsit repede echipe

Lukas Skovajsa nu a stat prea mult fără echipă după despărţirea de Dinamo. Fundaşul stânga de 26 de ani şi-a găsit un angajament în prima ligă a Cehiei, unde a semnat cu Dynamo Ceske Budejovice. În actualul sezon a jucat trei meciuri, campionatul ceh fiind oprit o lună din cauza numărului mare de persoane infectate cu coronavirus.

  • 13 meciuri a jucat Lukas Skovajsa pentru Dinamo

Riccardo Piscitelli a plecat de la Dinamo în luna iulie şi şi-a găsit echipă imediat. După ce s-a vehiculat varianta FCSB, italianul susţinând că nu are de gând să meargă la marea rivală a “câinilor”, portarul a semnat cu Nacional, în prima ligă din Portugalia. Italianul a fost rezervă neutilizată în cele şapte partide ale formaţiei din Madeira în actualul sezon.

ADVERTISEMENT
  • 27 de meciuri a jucat Riccardo Piscitelli pentru Dinamo

Filip Mrzljak a plecat în august de la Dinamo şi a stat aproape trei luni fără echipă. Recent, mijlocaşul defensiv de 27 de ani a semnat cu Ufa, club din prima ligă a Rusiei. La noua formaţie, fostul dinamovist îl va avea coleg pe Cătălin Carp, fotbalist care a evoluat în trecut la Viitorul, FCSB şi CFR Cluj.

  • 26 de meciuri a jucat Filip Mrzljak pentru Dinamo şi a reuşit să marcheze 2 goluri

Mattia Montini a rămas în România, după a părăsit-o pe Dinamo, şi a semnat cu Astra Giurgiu. Atacantul italian a bifat deja primele două meciuri pentru giurgiuveni şi se pregăteşte pentru duelul contra fostei lui echipe. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, pe 10 noiembrie, Mattia Montini i-a atacat dur pe investitorii spanioli de la Dinamo.

  • 17 goluri în 47 de meciuri a marcat Mattia Montini pentru Dinamo
ADVERTISEMENT