News

Ce s-a descoperit în timpul unor lucrări la o autostradă. Este un adevărat tezaur, cuprinde aceste obiecte fascinante

S-a găsit un depozit cu peste 130 de arme antice. Descoperirea arheologică a avut loc în Danemarca, în timpul unor lucrări la o autostradă
04.02.2025 | 09:47
Ce sa descoperit in timpul unor lucrari la o autostrada Este un adevarat tezaur cuprinde aceste obiecte fascinante
Descoperire arheologică importantă în Danemarca. Foto:Vejle Museums/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Arheologii din Danemarca au avut parte de o surpriză în timpul unor lucrări de extindere a autostrăzii. La câteva luni după descoperirea ascunzătorii de arme antice, cercetătorii au găsit și fragmente dintr-o cască romană.

Obiecte antice descoperite de arheologii danezi

În august 2024, arheologii din Danemarca au descoperit un depozit de peste 130 de arme antice. Ascunzătoarea din Løsning Søndermark adăpostea 119 lănci și sulițe, opt săbii, cinci cuțite, un topor și un set rar de catrință, conform unui comunicat transmis luni, de Muzeul Vejle.

ADVERTISEMENT

Câteva luni mai târziu, în noiembrie, s-au găsit și fragmente dintr-o cască romană, despre care cercetătorii spun că este „extrem de rară”. Acestea au fost folosit raze X pentru a vedea detaliile dincolo de rugina depusă.

Bucățile provin de la un coif cu creastă, care era adesea folosit în Imperiul Roman în secolul al IV-lea. Prin intermediul aparatului cu raze s-au putut observa două plăci, folosite ca protecție pentru gât și o protecție pentru obraji.

ADVERTISEMENT

„Este posibil ca acest coif să fi aparținut unui războinic germanic care a servit în cadrul auxiliarelor romane. Alternativ, ar fi putut fi jefuită de la un legionar roman în bătălii mai apropiate de granița germanică a Imperiului”, se arată în sursa citată.

Mai mult decât atât, arheologii au descoperit și fragmente din două inele de bronz pentru gât, cunoscute sub numele de „inele de jurământ”, dar și fragmente dintr-un frâu de cal.

ADVERTISEMENT

Potrivit informării transmise, echipa a găsit o goarnă și o serie de obiecte din fier și bronz care încă nu au fost examinate. De asemenea, mai există și alte artefacte identificate, ce indică faptul că situl a fost locuit de-a lungul a mii de ani.

„Aceste săpături lungi de 16 kilometri au oferit o perspectivă unică asupra trecutului lui Hedensted, de la Epoca de Piatră timpurie de acum 10.000 de ani, până în Evul Mediu și până în prezent. Este o oportunitate incredibilă de a afla mai multe despre istoria noastră comună”, spune Christian Juel, șeful departamentului de arheologie la Muzeele Vejle.

ADVERTISEMENT

Cercetătorii vor continua să analizeze situl. Multe dintre artefactele găsite în cadrul acestei săpături vor fi expuse la Muzeul Cultural din Vejle începând cu 8 februarie, potrivit comunicatului.

ADVERTISEMENT