Artefactele arheologice găsite în situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa au scos la lumină o situație neobișnuită. Orașul, fondat de împăratul Traian după campaniile militare împotriva dacilor, era plin de sanctuare dedicate unei varietăți de divinități, printre care zeii palmirieni, ce par a fi cei mai excentrici.
Săpături arheologice se desfășoară aici de peste o sută de ani, Ulpia Traiana fiind prima colonie întemeiată de romani pe teritoriul României de azi. Ridicat la începutul secolului II d.Hr., după războaiele daco-romane, orașul a prosperat în secolul următor și a ajuns la o populație de peste 20.000 de locuitori, devenind un centru cosmopolit, conform adevărul.ro.
Majoritatea populației era formată din familii ale veteranilor romani aduși aici din diverse provincii ale Imperiului Roman, iar economia locală se baza pe exploatarea resurselor din Dacia: aur, fier, sare, piatră de construcție, pășuni și păduri extinse. Influența dacilor în acest oraș roman central al provinciei era minimă.
„În 40 de ani de cercetări au fost găsite două sau trei posibile fragmente ceramice dacice, câteva zeci de fragmente de origine norico-pannonice şi un număr infnit de fragmente ceramice romane. Prin urmare, romanizarea a fost imediată şi defnitivă. Ea a fost realizată prin colonişti, ale căror nume le cunoaştem din sutele de inscripții păstrate. O mare parte dintre ei erau veterani ai legiunilor care îi combătuseră pe daci.
Bineînțeles că au venit aici elemente de pretutindeni. Pe lângă o majoritate absolută de nume romane (cognomina) de 76 %, întâlnim nume greceşti (20,5%), siro-palmirene (1,5%), tracice (0,4%) şi ilire (0,2%). Indiferent de origine, modalitatea de expresie era romană”, arătau arheologii în lucrarea „Sarmizegetusa – Începuturile Daciei Romane”, coordonată de prof. dr. Ioan Piso, dr. Ovidiu Țentea, dr. Cristian-Aurel Roman, dr. Gică Băștean, Mariana Egri.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa a reprezentat și un important centru religios, lucru confirmat de numeroasele temple antice descoperite acolo. Dintre acestea, cel mai impunător era Capitoliul, construit în mijlocul secolului al II-lea pe locul unui sanctuar mai vechi și dedicat zeului Jupiter, adus de romani pe acest teritoriu, mai scrie sursa citată.
Rămășițele Capitoliului – devastat de un incendiu – au fost descoperite în vecinătatea Forului (piața) din centrul așezării, iar arheologii arătau că în Antichitate, templul doric, în centrul căruia se afla o statuie de 4 – 5 metri a zeului Jupiter, ar fi dominat edificiile din împrejurimi.
Capitoliul, distrus ulterior într-un incendiu, a fost descoperit lângă Forum, piața centrală a așezării. Arheologii consideră că templul, realizat în stil doric și în care se afla o statuie impozantă a lui Jupiter, cu o înălțime de 4-5 metri, domina clădirile din jur.
Descoperirile arheologice scot la iveală o viață religioasă diversă la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Primele descoperiri de acest fel datează din anul 1880, când un sătean a găsit ruinele unui templu închinat unor zeități din Palmyra.
În secolul al II-lea, provincia Dacia avea relații cu Palmyra, un oraș antic situat în Siria de azi, aflat, de asemenea, sub dominație romană. De-a lungul timpului, au fost descoperite trei temple dedicate zeilor din Palmyra, unul dintre ele fiind investigat și vara aceasta, conform Muzeului Național de Istorie a României.
„Cercetarea arheologică din acest an a avut ca scop finalizarea săpăturilor unuia dintre cele mai emblematice edificii din Sarmizegetusa, așa-numitul „templu al zeilor palmireni”, un sediu al colegiului adoratorilor zeilor palmireni. Pe lângă templul dedicat zeităților din Palmyra, situat în afara zidurilor orașului pe dealul Delineștilor, un alt edificiu în ruinele căruia au fost descoperite inscripții dedicate zeilor palmireni a fost identificat în zona centrală a oraşului, la Vest de forul lui Traian și la Nord de forul lui Antoninus Pius. Cercetările arheologice efectuate între anii 2007-2011 și anii 2016-2021 au dus la descoperirea unui sediu de colegiu, care are o formă asemănătoare cu sanctuarele din provincia Siria, cum ar fi cele de la Doura Europos”, a informat MNIR.
Arheologii au identificat numeroase inscripții, fragmente de coloane și capiteluri corintice, plăci decorative, reliefuri votive și trepte în siturile cercetate. Pe o placă de marmură, o inscripție evidențiază un grup de divinități din Palmyra: Bel (Sol Invictus), împreună cu Malagbel și Ierhabol, triadă venerată pentru sănătatea împăratului Alexander Severus (222-235). Alte inscripții amintesc de un colegiu de adepți ai zeului Malagbel și menționează numele lui Iarhibol.
O altă inscripție dedicată dinastiei Severilor sugerează că lucrările la acest templu au început în timpul domniei lui Septimius Severus (193-198) sau poate în timpul guvernării comune cu Caracalla (198-211). Sediul colegiului adoratorilor zeilor din Palmyra, construit la sfârșitul secolului al II-lea, a fost ridicat pe locul unei foste case aparținând unui important cetățean local, conform MNIR.
Într-o perioadă tulbure pentru Dacia, aflată la granițele de nord ale Imperiului Roman, trei garnizoane din Palmyra au fost stabilite pe teritoriul actual al României, la Tibiscum (lângă Caransebeș), Porolissum (lângă Zalău) și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Divinitățile adorate de palmirienii din Sarmizegetusa includeau Bêl (zeitatea supremă), Iarhibôl, Aglibôl și Malakbel. Conform arheologilor, Sarmizegetusa era un oraș roman prin arhitectură și instituții, dar cultura și credințele sale o făceau cosmopolită, cu descoperiri care atestă existența cultelor orientale, africane și occidentale.
„Din rândurile acestor soldaţi şi veterani s-au format în Dacia comunităţi importante de palmireni, deveniţi ulterior cetăţeni romani. Acestora li s-au adăugat negustori bogaţi din Palmyra care aveau legături cu caravanele care circulau în Orient. Mulţi dintre aceştia au făcut parte din elita municipală de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi din alte oraşe ale Daciei, putând fi recunoscuţi după numele specifice: Theimes, Zabdibol, Audeo, Malcus, Iacubus etc. Cele mai importante comunități de palmireni atestate epigrafic sunt cunoscute la Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, arătau arheologii în lucrarea „Sarmizegetusa – Începuturile Daciei Romane”, coordonată de prof. dr. Ioan Piso, dr. Ovidiu Țentea, dr. Cristian-Aurel Roman, dr. Gică Băștean, Mariana Egri.
Zeii adorați de palmirienii din Sarmizegetusa erau Bêl (divinitatea supremă), Iarhibôl, Aglibôl sau Malakbel. Lângă amfiteatru a fost construit un templu dedicat zeiței Nemesis, protectoarea gladiatorilor în Antichitate, mai scrie adevărul.ro.
„În area sacra, la nord de zidul nordic, sunt venerate, într-un mare templu, triada capitolină alături de Diana, Hercules şi Liber Pater. Acelaşi Liber Pater este venerat şi într-un templu aparte. Lângă acest templu, lipit zidului perimetral al area sacra, a fost descoperit, la o dată mai recentă, un mic edificiu de cult dedicat divinităților Domnus și Domna. Asklepieion-ul a fost închinatzeilor medicinii, Aesculapius şi Hygia”, arată autorii lucrării.
Mithra, zeul luminii, a fost și el venerat aici, așa cum demonstrează ruinele unui sanctuar și un relief de marmură, găsit în 1882, care îl prezintă sacrificând un taur.
„Artefactul redă în partea centrală scena consacrată Mithras tauroctonus (zeul sacrificând taurul), având de-o parte şi de cealaltă pe cei doi acoliţi, Cautes şi Cautopates, în câmpul compoziţional apărând şi Mithras petrogenitus (Mithas născându-se din stâncă) şi Mithras taurophorus (zeul ducând taurul în spate). Relieful a fost sculptat într-unul din atelierele care deserveau capitala şi care utilizau marmură extrasă din cariera de la Bucova, aflată nu departe de Sarmizegetusa”, informa dr. Oana Cornelia Tutilă, arheolog Secţia de Arheologie din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.
La Sarmizegetusa se pot vizita și rămășițele unui templu dedicat zeului Silvanus, protectorul pădurilor și câmpurilor. Silvanus era extrem de popular în Dacia, cultul său fiind întâlnit mai ales în Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Aici, în 1976, a fost descoperit un relief care îl înfățișa alături de nouă zeități, denumite „silvane”.
„Piesa, căreia îi lipseşte colţul din stânga jos, are dimensiunile 17 × 32 × 3,3 cm şi redă zece personaje. În partea din stânga, Silvanus este figurat frontal, bărbos şi pletos, cu căciulă frigiană, tunică scurtă şi „chlamys” (mantia), prins pe umărul drept cu o fibulă. Ţine cosorul în mâna dreaptă adusă la piept, iar în cea stângă un toiag lung. Silvanele ocupă cea mai mare parte a reliefului.
În număr de nouă, ele sunt figurate cvasi-identic: întoarse uşor spre dreapta lor, purtând „chiton” (rochia) lung, prins sub piept şi ţinând în mâna stângă o cunună (probabil din spice de grâu). Pe bordura inferioară a plăcuţei a fost inscripţionat textul: „[M(arcus)? Av]r(elius) Valens dec(urio) col(oniae) ex [v]oto posuit” adică „Marcus? Aurelius Valens decurion al coloniei a pus acest dar”, au informat arheologii de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Începând cu secolul al III-lea, orașul antic a început să decadă, deși provincia de la nord de Dunăre era încă numită Dacia Felix. În jurul anului 270, romanii au retras trupele și administrația din Dacia, din cauza presiunilor exercitate de popoarele migratoare.