Bărbatul în vârstă de 34 de ani s-a sinucis din cauza neînțelegerilor cu fosta soție, dar ce s-a întâmplat cu acesta înainte de incident? Artistul primise un ordin de restricție din partea partenerei de viață, care își refăcuse viața sentimentală. Cei doi aveau împreună un băiat de 4 ani.
Sergiu Marocico s-a sinucis din cauza problemelor pe care le avea în plan personal. Actorul de la teatrul din Târgu Mureș era în proces de divorț cu soția sa, care l-a acuzat de violență domestică și se temea pentru viața sa.
Bărbatul nu a acceptat faptul că trebuie să stea departe de copii, chiar dacă unul dintre aceștia era dintr-o relație anterioară a partenerei sale, o fetiță în vârstă de 10 ani. Micuța a fost îngrijită de artist o perioadă lungă.
Apropiații spun că Sergiu Marocico a făcut un scandal uriaș la locul de muncă al încă soției sale, unde s-a întâlnit cu actualul iubit al acesteia. Cei doi au devenit agresivi, martorii precizând că oamenii legii abia au controlat totul.
„L-a dus la salvare pe băiat. Era bandajat. E șocant! Era în taxi. A vrut să pornească taxi-ul și femeia a zis la șofer să nu pornească pentru că a lovit pe cineva, iar el a sărit afară și a fugit! Era aici salvarea și poliția.
A venit cineva aici cu scandal. A ieșit o doamnă și a pus-o în mașina de poliție. Oamenii nu mai știu să se controleze”, au declarat persoanele care au văzut incidentul, scrie observatornews.ro.
Sergiu Marocico a fost căutat ulterior de oamenii legii după incident, fiind alertați de soția sa. Actorul din Târgu Mureș nu le-a răspuns polițiștilor care au venit la ușa casei sale, însă câteva ore mai târziu avea să se sinucidă.
Vecinii și prietenii povestesc că în urmă cu o lună bărbatul a fost internat la un spital de psihiatrie, tot după o ceartă în familie. Regretatul artist a luat la momentul respectiv mai multe medicamente, dar a fost salvat de un amic.
„Acum o lună de zile au avut o ceartă în familie, pentru copii. A fost un scandal. Pe Sergiu l-au internat 10 zile la spital. Sergiu, înainte să facă treaba asta, într-o zi a venit aici și a luat niște medicamente. L-a văzut prietenul lui și l-a salvat”, spun vecinii lui Sergiu Marocico.
„Era supărat, era trist! Sunt chestiuni care țin de suflet. Viața de familie era foarte importantă pentru el. Își iubea foarte mult copiii”, a completat directorul Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Iulian Praja.
„E trist, trist ce s-a întâmplat. Nu știi niciodată ce e în sufletul omului”, a adăugat și actorul Rareș Budileanu, cu care Sergiu Marocico a fost coleg.