În incendiul de la Ferma Dacilor, din 26 decembrie 2023, au pierit opt persoane, iar printre acestea s-a numărat și Vlad Băiceanu, în vârstă de 21 de ani. Vlad era singurul fiu al lui Petru Băiceanu, director General al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), adică serviciul secret al Armatei.
Petru Băiceanu a fost numit în această funcție, asimilată cu cea de secretar de stat, în 2022, de către ministrul Apărării cu aprobarea CSAT. Înainte, Băiceanu, care are două stele de general, primite în 2018 și 2020, a fost șef al Direcției Contrainformații si Securitate Militară (DCSM).
Petru Băiceanu și-a depus ultima declarație de avere pe 13 iunie 2024, iar din documentul consultat de FANATIK reiese că salariul acestuia de director al DGIA a crescut față de anul precedent. Astfel, Băiceanu a completat că a încasat o soldă anuală de 231.514 lei (19.292 lei pe lună), mai mare decât cea consemnată în declarația de avere din 2023.
Atunci, generalul Băiceanu a notat că a primit o soldă în valoare de 190.252 lei (15.854 lei pe lună), ceea ce înseamnă că salariul i-a crescut în ultimul an cu aproximativ 21%. Șeful serviciului secret al Armatei a mai primit 10.982 lei (normă de hrană) și 6.900 lei (indemnizație veteran).
În conturi, Petru Băiceanu deține 118.531 lei, adică aproximativ 24.000 euro, o sumă mai mare decât cea de anul trecut, care era de 87.300 lei. Generalul Băiceanu are două credite la bănci, unul de 9.117 lei (scadent în 2024), celălalt de 204.915 lei (scadent în 2028), astfel că datoriile totale sunt de 214.032 lei.
În declarația de avere din 2023, cuantumul datoriilor era de 275.419 lei. Soția lui Petru Băiceanu, Elena, a încasat 49.615 lei de la Direcția Generală de Administrare a marilor contribuabili și 42.088 lei de la Ministerul Familiei, Tineretului și egalității de șanse, unde este angajată pe postul de consilier.
Portofoliul imobiliar al familiei Băiceanu este format din două terenuri în localitatea giurgiuveană Singureni, unul intravilan, de 1.900 metri pătrați, cumpărat și moștenit în 2007 de soții Băiceanu, iar celălalt agricol, de 5.192 metri pătrați, moștenit de Elena Băiceanu în 2007, alături de o rudă de-a sa.
Elena Băiceanu mai deține un apartament de 56 metri pătrați, în București, iar împreună cu soțul mai au două case de locuit, una la Bragadiru (de 180 metri pătrați, cumpărată în 2019), cealaltă la Singureni (de 70 metri pătrați, cumpărată în 2007). Pe 10 martie 2023, generalul Băiceanu i-a donat fiului său, Vlad, un teren intravilan și o casă de locuit.
Aceste bunuri au revenit în declarația de avere din 2024 a șefului serviciului secret al Armatei, conform datelor consultate de FANATIK. Este vorba despre un teren intravilan de 1.457 metri pătrați și o casă de locuit de 74 metri pătrați, aflate la Piatra-Neamț, în dreptul cărora Băiceanu a notat că deține o cotă parte de 3/32 și că le-a dobândit prin moștenire în 2024.
La rubrica bunuri mobile, generalul Băiceanu a completat că deține un Audi A6 (fabricat în 2019), un Seat Leon (fabricat în 2010), un Ford (fabricat în 2021) și un Seat ( fabricat în 2015), moștenit, probabil, de la fiul său care a decedat. În declarație de avere din 2023, Băiceanu notase că deține doar două autoturisme, Audi A6 și Seat Leon.
Pe 30 noiembrie 2023, generalul locotenent Petru Băiceanu a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis, cu ocazia zilei naționale a României. În document se arată că președintele a conferit decorațiile în semn de înaltă apreciere a serviciilor excepționale pe care cei decorați le-au adus instituției militare, a rezultatelor remarcabile obținute în procesul de instruire, precum și a înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate.