Mario, elevul de 10 ani din județul Timiș care se afla la un parc acvatic din Oradea, ar fi stat minute în șir sub apă fără ca nimeni să observe. Care este starea lui și ce spune tatăl acestuia.
Excursia în parcul acvatic de la Oradea era pe cale să se termine tragic pentru Mario, un elev de 10 ani. Acesta era venit cu alți 23 de colegi și trei cadre didactice. Dintre toți cei care erau prezenți la acel moment, doar un medic rezident a observat ce s-a întâmplat.
Bazinul era supravegheat de trei salvamari, dar nimeni nu a observat în timp util starea în care se afla băiețelul. Acesta a fost găsit în stop cardio-respirator într-un loc în care piscina avea o adâncime de 1 metri și 20 de centimetri.
„Era în bazinul de la aterizări tobogane. Bazinul nu are apă adâncă, apa este până la brâu”, spune Anca Burtea, administrator Aquapark, potrivit observatornews.ro.
Mai mult, aceasta susține că cel mic era inconștient la momentul în care a fost scos din apă și se afla pe burtă, cu fața în apă. Un asistent medical din cadrul parcului acvatic spune că a intervenit cu cele necesare.
„Noi am intervenit cu balonul din dotare, balonul de aer. Am intervenit cu masaj cardiac. Cu tot ce a ţinut de a-l menţine în viaţă până la sosirea ambulanţei”, a precizat Marius Jiroș, asistent medical Aquapark, se arată în sursa menționată.
Totuși, medicii spun că băiețelul ar fi stat mult prea mult sub apă, fără să fie observat. La momentul respectiv, aceștia erau destul de rezervați în ceea ce-l privește pe elev. Acum, Mario este în comă, la spital.
„Creierul omului rezistă fără oxigen maxim trei minute. Aici suspciunea este că ar fi stat sub apă mai mult de cinci, zece minute”, spune Dr. Hadrian Borcea, șef UPU SMURD Bihor.
Tatăl copilului a venit într-un suflet la spitalul în care Mario a fost transportat. Susține că fiul lui nu avea probleme de sănătate, iar această situație s-a produs în urma unei neglijențe.
„Vedeţi? O mică neatenţie. Vedeţi ce se întâmplă? O mică… micuţa aia neatenţie”, spune Lucian Florea, tatăl lui Mario, învățătoarei de grupă. „A fost sănătos. Am actele care dovedesc. A fost un copil sănătos. Nu a avut la inimă nimic”, a adăugat acesta, conform sursei citate.
Profesoara se apără și spune că nu a greșit cu nimic, ba mai mult, i-a atențioant pe elevi cu privire la un anumit tobogan. De asemenea, a declarat că are toate actele necesare acestei excursii.
„Nu au alergat, nu au sărit. Pe un anume tobogan am zis clar că nu se dau. Avem acordul părinţilor, avem tabel nominal, avem planul excursiei, avem toate aprobările”, a declarat învăţătoarea copilului.