Universitatea Craiova s-a impus în deplasare la Rapid și a ajuns la două victorii din tot atâtea meciuri disputate în play-off. Bucuria oltenilor a fost declanșată de golul lui Alexandru Mitriță din prelungiri, iar Sorin Cârțu a povestit cum s-a trăit în lojă.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Sorin Cârțu a mărturisit că bucuria din loja Universității Craiova a fost extrem de mare după golul marcat de Alexandru Mitriță. Președintele oltenilor a recunoscut că „toți erau unul peste altul”. Cât despre program, oficialul clubului susține că este unul extrem de greu, „Știința” urmând să se dueleze de două ori cu CFR, iar apoi cu FCSB în decurs de doar două săptămâni.
„Ne-am bucurat toți din lojă! Eram toți unul peste altul după golul lui Mitriță. E o bucurie, asta înseamnă victoria din play-off, pentru că întotdeauna îți dă speranțe mari. Mă gândesc că suntem în obiective și am rămas în continuare în obiectivele pe care le avem.
Mai sunt 8 partide, iar acum ne așteaptă două săptămâni de zile groaznice! A început duminica asta și se va termina în săptămâna Floriilor, când vom juca cu FCSB-ul. Sunt două săptămâni, duminică-duminică, în care ne jucăm șansele de obiectiv.
Am început bine play-off-ul și am obținut o victorie cu Rapid. Acum continuăm joi, când e partida de Cupă, unde ne jucăm trofeul practic. Nu mai ai loc de întors aici, dacă pierzi ieși complet din competiție.
Urmează luni să avem partida de campionat cu CFR-ul, iar apoi meciul cu FCSB. Îți dai seama cum e să joci două partide una după alta la interval de 3-4 zile cu CFR… Este foarte greu! O să stăm acolo 4 zile. Este foarte greu să obții rezultate pozitive în două partide cu astfel de adversar.
FCSB are o partidă foarte grea cu Dinamo, CFR Cluj are cu U Cluj. Este o altă stare de spirit după cele două victorii. Normal, noi ar trebui să exploatăm acest lucru, să ne dea încredere. Ceea ce mi-a plăcut aseară e că la scorul de 1-1 nu am văzut nicio reținere, nicio dorință de a conserva rezultatul.”