Acum s-a aflat! Ce s-a întâmplat în vestiar între Bergodi şi Becali

Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
21/03/2018, 11:13
Acum s-a aflat! Ce s-a întâmplat în vestiar între Bergodi şi Becali

Janos Szekely a evoluat pentru FCSB în perioada 2008 – 2011, iar acum a povestit ce s-a întâmplat între Bergodi şi Gigi Becali, atunci când echipa “roş-albastră” o întâlnea pe Sheriff Tiraspol, iar patronul a mers la vestiar. 

În septembrie 2009, FCSB a jucat acasă cu Sheriff Tiraspol, în grupele Cupei UEFA, scor 0-0. La pauza meciului, Gigi Becali a mers la vestiar şi a avut o discuţie aprinsă cu Bergodi, după ce patronul “roş-albastrilor” a ţipat la jucători. 

“Mi se pare şi corect să comande antrenorul!”

Janos Szekely susţine că Bergodi nu l-a bruscat pe Gigi Becali pentru a-l da afară din vestiar, ci doar l-a poftit să iasă, spre uimirea patronului. Mai mult, fostul stelist susţine că italianul a fost cel mai bun antrenor pe care l-a avut la FCSB. 

“Dintre toţi, sincer, ca şi caracter – a fost şi disputa aia, a ieşit şi în presă, când a intrat patronul în vestiar după meci, în Cupa UEFA, cu Sheriff Tiraspol şi… în fine, i-a spus că el comandă în vestiar, cum mi se pare şi corect să comande antrenorul. Şi nu că l-a împins atunci, s-a exagerat un pic, dar l-a invitat”, a spus Szekely, conform Telekom Sport.