FANATIK îți spune ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei sinucigașe din Timișoara. Tânăra de 32 de ani a fost deja condusă pe ultimul drum. Toți cei prezenți au trăit momente înfiorătoare. Au curs râuri de lacrimi în cimitir.
Preoţii au luat și ei o decizie care i-a contrariat pe cei veniți să asiste. De altfel, aceștia au explicat în cadrul emisiunii moderată de Mirela Vaida și motivul pentru care nu au putut fi înmormântați creștinește toți trei.
”Sigur că este nedrept față de copii să fie condamnați la aceeași soartă ca mama. (…) Sunt convins că prin înțelepciunea sfinților părinți, care sunt acolo, vor face o slujbă specială, pentru copii.
Slujba înmormântării copiilor este diferită față de slujba înmormântării unui mirean, care este creștin și pleacă la Domnul că așa a fost scris să fie.
În cazul de față este total diferit, pentru că noi vorbim de o sinucigașă, care prin egoismul, dacă pot să spun așa, de a se răzbuna, nu știu ce motive ar fi avut sau ce durere profundă a putut avea, încât și-a luat cu ea și copiii și le-a luat viața”, a explicat un preot.
Interesant este că familia a fost cea care a solicitat ca Iuliana, tânăra de 32 de ani care s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etaje din Timișoara să fie înmormântată în același sicriu alături de cei doi copii, o fetiță și un băiețel.
Decizia a fost una care a creat polemici și pentru că, în cazul sinuciderilor, Biserica Ortodoxă Română are reguli speciale de înmormântare. De remarcat că pentru copii se putea ține o slujbă normală.
Vă readucem aminte că, în urmă cu doar câteva zile, Iuliana s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc din Timișoara, în brațe cu cei doi copii ai săi.