Mircea Lucescu a încetat din viață în seara zilei de marți, 7 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgență din București, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimele luni. Cu doar 12 zile înainte de deces, „Il Luce” se afla pe bancă la meciul de baraj dintre Turcia și România. Acel duel a avut loc pe stadionul lui Beşiktaş, iar memoria antrenorului a fost omagiată pe arena din Istanbul.
Lumea fotbalului a fost zguduită de vestea morții lui Mircea Lucescu. Fostul selecționer a scris istorie în România, Turcia, Italia și Ucraina, iar toate cluburile importante de pe continent i-au adus un omagiu. Mai mult decât atât, UEFA a decis să se țină un moment de reculegere la partidele din manșa tur a competițiilor europene.
Beșiktaș, club alături de care „Il Luce” a cucerit un titlu, a organizat un moment special înainte de meciul cu Antalyaspor, din etapa a 29-a a campionatului turc. Mai exact, jucătorii formației din Istanbul au ieșit la încălzire purtând un echipament special, cu chipul lui Mircea Lucescu, semn că amintirea sa rămâne vie în sânul echipei.
Mai mult decât atât, jucătorii au intrat în teren cu un banner imens în memoria antrenorului român. Textul a fost unul sugestiv: „Nu te vom uita niciodată, campionul secolului”. Performanța obținută de Mircea Lucescu este cu atât mai specială, în contextul în care Beșiktaș își sărbătorea centenarul în anul cuceririi titlului, în 2003.
Mircea Lucescu a fost extrem de respectat în Turcia, astfel că atât Galatasaray, cât și Beșiktaș și-au trimis delegații la ceremonia funerară a lui „Il Luce”. Președintele lui Beșiktaș, Serdal Adali, nu a putut asista, însă al doilea președinte al lui Beșiktaș, Hakan Daltaban, și membrul consiliului de administrație Cagatay Abraş și-au adus omagiile la adresa lui „Il Luce”.
Antrenorul lui Beșiktaș, Sergen Yalcin, a transmis că fotbalul a pierdut o figură importantă. Totodată, tehnicianul a expus că Mircea Lucescu i-a fost ca un tată: „Lucescu a fost o persoană pe care am prețuit-o și respectat-o. Fotbalul a pierdut una dintre cele mai importante figuri ale sale. Ca antrenor era deja excelent, dar a fost și un om excepțional. M-a tratat ca pe un fiu”.
După ce sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu, acoperit cu drapelul României, a fost scos din biserică și a fost urcat din nou în mașina mortuară, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Bellu, unde marele antrenor își va găsi odihna de veci. Familia, apropiații și numeroase personalități din sport și viața publică au fost prezente pentru a-l conduce pe „Il Luce” pe ultimul drum.
Ceremonia de la cimitir a început cu intonarea imnului național de către fanfară, urmată de salvele trase de Garda Națională. Cele trei zile de doliu s-au încheiat în momentul în care sicriul a fost așezat în cavoul familiei, iar cei prezenți au părăsit în liniște cimitirul, lăsând în urmă mormântul acoperit de sute de coroane.