Pentru tricolori amintirile de pe stadionul unde Petrolul Ploiești își joacă meciurile de acasă nu sunt tocmai plăcute, ultimul meci fiind un eșec surprinzător și usturător.
România juca, în 2021, pe 2 iunie, un amical cu reprezentativa Georgiei. Fără Khvicha Kvaratskhelia, dar cu un tânăr Mikautadze, care încă nu era cunoscut la nivel european, oaspeții s-au impus cu 2-1 și au produs surpriza. Pregătiți și pe atunci de Willy Sagnol, cei din Georgia au marcat prin Mikautadze, în minutul 61, și prin Aburjania, în minutul 71, și astfel plecau cu un succes de la Ploiești.
Pentru tricolori a punctat Andrei Ivan, iar selecționata pregătită de Mirel Rădoi la acea vreme a jucat cu un om în minus din minutul 42, când Florin Tănase a văzut direct cartonașul roșu. Printre titulari, pe lângă Tănase, s-au mai aflat doar alți 4 jucători care sunt acum în lotul ales de Mircea Lucescu: Deian Sorescu, Darius Olaru, Ianis Hagi și Răzvan Marin.
De asemenea, nici banca de rezerve nu se aseamănă foarte mult, ba chiar aproape deloc, cu ceea ce există astăzi printre fotbaliștii aleși de selecționer. Găsim un singur nume comun cu lotul de acum, cel al lui Adrian Rus. Eșecul a fost considerat unul rușinos și era a 6-a înfrângere din 11 pentru Mirel Rădoi în mandatul său.
Andrei Vlad, Darius Olaru și Deian Sorescu au fost la meciul lor de debut pentru România în confruntarea cu Georgia.
Tricolorii au ratat șansa de a termina pe unul dintre primele două locuri din grupa de preliminarii, dar păstrează încă șanse datorită barajului asigurat de parcursul bun din Nations League. România urmează să joace cu una dintre echipele din urna 1 în semifinale. Așa arată urnele înainte de ultimele meciuri din preliminarii.