Ce s-a schimbat de la 1 septembrie pentru pensionari. Cu cât au crescut pensiile și indemnizațiile sociale

Daniel Șuta   
în HotNews
01/09/2019, 09:25
Ce s-a schimbat de la 1 septembrie pentru pensionari. Cu cât au crescut pensiile și indemnizațiile sociale
Pensionarii din România așteaptă mărirea pensiilor. Foto: Cotidianul

De azi, 1 septembrie, a intrat în vigoare noua lege a pensiilor, iar modificările vor fi puse în practică de mâine. Sunt o serie de vești bune pentru pensionari odată cu intrarea actului normativ în vigoare, în sensul că pensiile și indemnizațiile sociale cresc, așa cum s-a stabilit în urmă cu câteva luni de către Ministerul Muncii.

Vești bune pentru pensionari. Primesc mai mulți bani din această lună

Astfel că, de azi, punctul de pensie crește de la 1.100 de lei la 1.265. Asta înseamnă că pensiile sunt majorate cu 15%, urmând ca la anul, tot de la 1 septembrie, punctul de pensie să ajungă la 1.775 de lei, iar în 2021 la 1.875 de lei. Totodată, indemnizația socială pentru pensionari crește de la 640 de lei la 704 lei, o creștere de aproximativ 10%.

Chiar dacă aceste vești îi bucură pe foarte mulți vârstnici care au cotizat la fondul de pensii, mulți economiști sunt sceptici cu privire la viabilitatea creșterilor. Pentru majorările din această lună, guvernul trebuie să scoată 8 miliarde de lei, iar plata pensiilor, în varianta majorată, este pusă sub semnul întrebării de la 1 ianuarie încolo.

pensionari
Ministrul Muncii spune că s-au recalculat toate pensiile. Sursa foto: dcbusiness.ro

Budăi: Suntem cu toate pensiile recalculate

Totalitatea pensiilor plătite în anul 2018 în România a costat bugetul de stat 62,5 miliarde lei, iar odată cu creșterile din acest an, se adaugă 8 miliarde de lei în plus. Creșterea bruscă a pensiilor ar putea duce și la creșterile cheltuielilor guvernamentale, lucru care ar reduce bugetele unor ministere vitale precum Sănătatea și Educația.

„Suntem cu toate pensiile recalculate. Taloanele sunt tipărite, sunt făcute primele plăţi către Poşta Română. De luni, începem efectiv plata noilor cuantumuri de pensii. După cum ştiţi, prin Ordonanţa 114, am prevăzut această majorare de punct de pensie, astfel încât la construcţia bugetului pe anul 2019 am avut bază legală şi am majorat”, a declarat recent ministrul Muncii, Marius Budăi, conform digi24.ro.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles