În urmă cu aproximativ două luni, un eveniment tragic a marcat, încă o dată, istoria femeilor din întreaga lume. Mahsa Amini, o tânără de doar 22 de ani din Iran, a fost bătută cu bestialitate în duba poliției morale, fiind arestată pentru purtarea incorectă a hijabului. Incidentul nu a rămas fără reacții, însă. În întreaga lume, în semn de solidaritate, susținătoarele fetei își taie părul, iar în Teheran au loc proteste sângeroase. Din nefericire, situația este una ce datează de mult timp, iar pentru a înțelege mai bine discrepanța dintre ceea ce pare „lumea noastră” și „lumea lor”, FANATIK a pregătit o serie de lecturi care să-și vină în ajutor.
Dacă numele Mahsa Asimi nu-ți sună cunoscut, atunci poate, măcar în treacăt, în ultimele două luni, i-ai auzit povestea. În septembrie, tânăra de numai 22 ani a murit în spital după o „arestare violentă” a poliției morale. Originară din Kurdistan, se afla în vizită la rudele din Teheran, alături de familia sa, însă a fost arestată pentru că nu ar fi purtat corect hijabul și apoi bătută cu bestialitate în dubă, informație negată de autorități.
Totuși, ea a ajuns în comă la o unitate medicală, iar ulterior și-a pierdut viața. Totul s-a întâmplat în contextul în care cu câteva săptămâni înainte, președintele iranian, Ebrahim Raisi, a cerut reguli mai stricte în privința vestimentației femeilor, obligându-le pe toate să poarte vălul islamic.
Tragedia a avut un ecou. Femeile au ieșit în stradă, își despletesc și își taie părul, un simbol al doliului și al protestului împotriva unor standarde impuse de bărbați. Fenomenul a căpătat amploare în întreaga lume, persoane cu o cu totul altă religie renunța la păr în memoria Mahsei.
În Teheran, protestele continuă de atunci, dar urmările sunt cutremurătoare. Într-o stație de metrou, poliția a deschis focul pentru a-i alunga pe cei adunați acolo și mai multe femei care nu aveau capul acoperit au fost bătută.
Imaginile terifiante par desprinse dintr-o altă lume, dar, din nefericire, spun povestea a mii de femei ce au avut ghinionul de a se naște, fără drepturi, într-o lume condusă de bărbați. E o poveste ce nu datează de azi, de ieri, ci de zeci de ani.
Dincolo de informațiile din presă, multe femei au reușit prin intermediul artei să arate o mică parte din cruzimea la care au fost fie martore, fie supuse. Anaarecărți.ro, a adunat câteva cărți într-o listă, iar FANATIK ți le prezintă aici, pentru a te ajuta să înțelegi mai bine situația prin care acestea trec.
Citind Lolita în Teheran este romanul biografic al lui Azar Nasfi, o profesoară din Republica Islamică Iran, care decide să organizeze în propria casă un club literar. Împreună cu șapte studente alese cu grijă studiază operele unora dintre cei mai importanți autori ai timpurilor. Printre ei, Vladimir Nabokov cu Lolita, dar și Jane Austen sau Henry James.
La ușa profesoarei, tinerele renunță la hijab. Timp de o oră au parte de normalitate, apoi se întorc la viața crudă trăită într-unul dintre cele mai represive regimuri ale lumii.
Acțiunea romanului se împletește cu poveștile lor. Iese la iveală tratamentul strict de care au parte acasă sau experiențele unora din închisorile politice. La final, autoarea a oferit și o listă a lecturilor studiate în cadrul clubului de lectură.
Arsă de vie face parte dintr-o serie de cărți-document publicată de editura Rao, biografii reale ale unor femei care au trecut prin situații greu de imaginat. Suad, o tânără din Cisiordania, face parte dintre ele. După ce până la vârsta de 17 ani a îndurat tratamente grele administrate de toți membrii familiei, umilințe îngrozitoare și bătăi care ar fi putut să o ucidă, totul a culminant cu momentul în care a rămas însărcinată.
În acest mod, ea și-a dezonorat părinții, iar prețul plătit a fost unul scump, fiind, după cum spune titlul romanului, arsă de vie. O fundație umanitară i-a salvat viața și a transferat-o în Franța, însă Suad, care apare și pe coperta cărții cu fața acoperită, nu și-a dezvăluit niciodată identitatea.
Din aceeași serie face parte și Măritată cu forța. Leila provine dintr-o familie de imigranți marocani din Franța și toată copilăria și-a slujit familia și frații, ca mai apoi, la doar 15 ani, să fie obligată să se căsătorească. Soț îi devine un bărbat necunoscut, ce are o vârstă dublă față de a ei, care își dorește cetățenia, însă faptul că acesta vine la pachet și cu slujitoare nu-l deranjează.
Romanul prezintă încercările prin care Leila trece pentru a se salva din mariajul de coșmar, iar unele secvențe și descrieri sunt, adesea, greu de citit.
Romanul Splendida cetate a celor o mie de sori scrisă de Khaled Hosseini, expune povestea a două tinere din Afganistan, Mariam și Laila. Ele provin din medii diferite, dar au punct comun, amândouă sunt măritate cu un cizmar bătrân din Kabul.
În fața agresiunilor fizice și psihice îndurate, ele lasă deoparte rivalitatea și dușmănia se transformă în prietenie, având ca scop supraviețuirea.
În romanul Fructul interzis: romanul erotic al unei femei din lumea arabă, Nedjma a vorbit pe larg despre sexualitatea femeilor din lumea arabă. Crescută într-o familie tradițională este, de asemenea, măritată cu forța cu un bărbat pe care nu-l iubește.
Viața sexuală și-o începe printr-un lung șir de violuri, iar coșmarul se termină în ziua în care decide să fugă în Tanger, unde se transformă într-o adevărată curtezană.