Ce să nu faci de Sfântul Andrei, una din cele mai mari sărbători creștine. Ce e considerat mare păcat

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
29/11/2020, 20:42
Ce să nu faci de Sfântul Andrei, una din cele mai mari sărbători creștine. Ce e considerat mare păcat
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă de Sfântul Andrei. Sursa foto: doxologia.ro

Ca în fiecare an, în data de 30 noiembrie, Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Andrei, cel care a renunțat la îndeletnicirea de pescar pentru a-l urma pe Hristos și astfel a devenit Ocrotitorul României. Această zi sfântă este plină de tradiții, obiceiuri, și superstiții pe care credincioșii le respectă cu sfințenie pentru a avea parte de sănătate și belșug.

În tradiţia populară se spune că lupii îi vor mânca animalele din gospodărie celui care nu sărbătorește cum se cuvine ziua Sfântului Andrei. Mult mai cunoscută este, însă, legenda vrăjitoarelor şi strigoilor care colindă satele.

De asemenea, datina străveche spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei şi se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă, iar cele care se strică vor fi ploioase, în vreme ce restul vor fi favorabile pentru recoltă.

Ce să nu faci sub nicio formă de Sfântul Andrei

De Sfântul Andrei nu se dă împrumut ori în dar, căci vei păgubi. În unele sate, copiii taie mlădiţe din pomii roditori (meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.

Tradiţia spune că fetele măsoară de Sfântul Andrei nouă ceşcuţe pline cu apă, iar apoi le toarnă într-o strachină care se pune apoi sub o icoană.

A doua zi dimineaţa, apa din strachină se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă. Dacă mai rămâne apă pe fundul ei, atunci fetele vor avea noroc şi se vor mărita”, a explicat Maria Pop, o localnică din Bihor, potrivit adevărul.ro.

Noaptea de sfântul Andrei este un fel de noapte magică, când ca să se ţină în cumpănă răul se fac diferite gesturi care să protejeze. Unul din ele este faptul că se unge cu usturoi la ţâţâna uşii, la prag, la geamuri, peste tot pe unde în casă ar putea să intre răul.

Chiar la grajduri se punea că nu cumva să intre vrăjitoarele, să intre răul. Se spunea de asemenea că în ajun circulă strigoi, aceştia fiind suflete pedepsite care din cauza unei vieţi nepotrivite sau luată prin violenţă bântuie.

Atunci, drept apărare se folosea usturoiul, copiilor li se făcea cruciuliţă cu usturoi pe mânuţă, li se făcea de mâncare cu usturoi. Cam toate sunt în jurul acestei idei de luptă împotriva magicului negativ”, a mai spus aceasta.

Închide ×