În Săptămâna Mare, cunoscută și săptămâna patimilor, există o serie de greșeli pe care foarte mulți credincioși le fac. Cu bună știință sau nu, în popor există o serie de lucruri pe care foarte mulți oameni le fac, deși ele sunt interzise de regulile creștine.
Românii intră în Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, cea care reprezintă ultima perioadă din postul Sfintelor Sărbători de Paști.
Săptămâna Mare mai este considerată și săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind unele mărețe și sfinte. Chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor.
Învățăturile biblice spun că, începând de marți, o serie de lucruri pe care credincioșii le fac reprezintă mari păcate.
Astfel, marțea, care poartă numele de Marțea Albă este impusă drept zi nelucrătoare. În această zi nu se spală, nu se calcă, nu se face curat.
Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Barbatii se duc sa muncească la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece, potrivit tradiției, a munci de ”nunta șoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casa și a te lipsi restul anului de bucate pe masă.
Joia din Săptămâna Luminată poarta numele de Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Cine muncește în aceasta zi aduce asupra casei nenorocul, seceta si dăunătorii in livezi.
Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântânița. Biserica sfințește din nou fântânile, după slujba de seara. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
În popor, în ciuda simbolisticii acestor zile, credincioșii comit o serie de greșeli extrem de mari în această perioadă. Iată-le pe cele mai importante dintre ele.
Conform regulilor ortodoxe toți creștinii ar trebui să țină post în această perioadă. Se spune că postul este ”înfrânarea de la toate mâncărurile sau, în caz de boală, numai de la unele, de asemenea şi de la băuturi şi de la toate cele lumeşti şi de la toate poftele cele rele, pentru ca să fie milostiv Dumnezeu.”
”Nu trebuie să ştie stânga ta ce face dreapta” este o expresie care îşi are rădăcinile în Sfânta Scriptură. Este motivul pentru care postul nu trebuie să devină motiv de laudă. ”Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc”, scrie Evanghelistul Matei la capitolul 6, versetul 16.
În această perioadă, rugăciunea şi umilinţa sunt necesare şi, dacă nu obişnuim să ne comportam astfel în tot timpul anului, măcar în cele patru perioade de post impuse de biserică ar fi bine să o facem.
În aceste zile, mulți bârfesc, înjură și se bucurăm de răul altuia. Sunt doar câteva dintre lucrurile rele pe care le facem zi de zi. Însă tocmai acestea trebuie evitate în perioada postului. Ele ne fac rău nouă, dar şi celui de lângă noi. Iar prejudiciul adus celuilalt este la fel de important că cel adus ţie.