Află ce să nu faci în timpul Lunii Noi din zodia Vărsător din data de 11 februarie 2021, un fenomen astrologic care își va pune amprenta asupra fiecăruia în această a doua lună a noului an.
Luna Nouă sau Luna Neagră, cum mai este cunoscută în astrologie, aduce o serie de transformări interioare pentru fiecare dintre noi, o serie de decizii noi pe care dacă nu am avut curajul să le luăm de-a lungul timpului, destinul ne forțează să o facem de acum.
Zodia Vărsător, în a cărei eră ne aflăm, își va manifesta infuența asupra tuturor mai ales prin astfel de fenomene, căci formarea Lunii Noi nu face altceva decât să îi împingă pe oameni la curaj, la compromisuri, la riscuri. Cert este că nimeni nu mai poate sta pe loc.
Berbec: Ar cam fi cazul să nu îți mai bagi nasul în problemele altora, să nu te mai cerți cu lumea, să nu faci pe mediatorul în situații unde a încerca să mediezi mai mult strică. Cu alte cuvinte, e bine să îți vezi de treaba ta, mai ales în preajma datei de 11 februarie.
Taur: Obsesia ta pentru muncă trebuie stăvilită, așa că astrele îți recomandă să te relaxezi mai mult, să faci lucruri diferite în timpul tău liber, căci nu totul în viață înseamnă cariera.
Gemeni: Nu căuta nod în papură persoanelor din jurul tău pentru că tu vei fi cel care va avea de suferit pe urmă. Cu alte cuvinte, nu zgândări leul din cușcă. S-ar putea să se trezească și să te înșface.
Rac: E momentul să renunți la atitudinea pasiv-agresivă din relațiile tale de prietenie ori iubire. Nu te mai victimiza și nu mai face atacuri sub centură, căci dacă vei întâlni karma să nu te mai plângi de ce îți va merge rău.
Leu: Nu pune răul în față, ci așteaptă-te la lucruri frumoase mai ales că ai capacitatea de a le înfăptui. Renunță, totuși, la orgoliul nemăsurat.
Fecioară: Nu mai ține în tine tot ce poți spune public, mai ales că ideile tale pot schimba întregi paradigme sociale.
Balanță: Nu te complica la locul de muncă și nu intra în tot felul de discuții care se creează între colegi. Ar fi bine să îți propui să nu te mai implici în conflictele altora.
Scorpion: Nu mai pune accentul pe imaginea ta publică, pentru că nu asta e cel mai important acum. Schimbă-ți atitudinea, încearcă să privești lumea cu mai multă modestie, să te concentrezi mai mult asupra lucrurilor care contează cu adevărat în viața ta și nu au neapărat un preț uriaș.
Săgetător: Nu spune hop până nu sari gardul. Luna Nouă îți aduce o lecție din punct de vedere amoros.
Capricorn: Nu ridica tonul la persoanele din jur, chiar dacă impertinența unora te face cu capul.
Vărsător: Nu renunța la visele tale, oricât de multe opreliști ar apărea în cale. Tu poți mai mult.
Pești: Nu le cânta în strună celor care nu dau doi bani pe tine, chiar dacă scopul tău este unul cât se poate de precis.