Îți spunem ce să nu faci în timpul Lunii Pline din zodia Vărsător. Fenomenul astrologic va avea loc pe 12 august 2022, zi care vine cu o încărcătură aparte pentru mulți nativi.
Berbec: Nu încerca să înțelegi de ce ai dat greș la un moment dat în viață dacă nu mai poți repara, oricum, trecutul. Axează-te pe viitor, pe lucrurile pe care trebuie să le faci de acum înainte.
Taur: Nu te mai plânge de toate nimicurile. Riști să rupi cele mai frumoase relații pe care le-ai construit cu greu. Dă tot ce ai mai bun din tine fără să cauți nod în papură.
Gemeni: Privește cu atenție în jur și nu ignora dorințele partenerului de viață. Nu te frământa prea tare pentru ce ți se pare că se întâmplă. Fără certitudini, ar fi bine să renunți la accesele de gelozie.
Zodia Rac: Dacă poți să îți surprinzi partenerul de viață, de ce să nu o faci? Este cazul să arăți că și tu poți face surprize.
Leu: Norocul e pe strada ta mai ales pe plan amoros. Dă tot ce ai mai bun din tine dacă vrei ca noua relație să funcționeze perfect. Nu îți fie teamă să te dedici în totalitate persoanei iubite.
Zodia Fecioară: Luna Plină îți dă foarte multă energie, însă trebuie să ai grijă cum o folosești. Nu o irosi pe fleacuri.
Balanță: Nimerești în niște cercuri nefrecventabile. Încearcă pe cât poți să nu răspunzi provocărilor. Stai departe de orice conflict.
Scorpion: Nu fugi de asumarea unor noi răspunderi pe plan sentimental. E timpul să privești relația cu mai multă maturitate.
Săgetător: Nu te pregăti prea mult pentru un anumit rezultat, asta ca să nu te dezamăgești singur ulterior. Fii realist!
Capricorn: Dispare agitația, pleacă și nervii la plimbare, așa că tot ce îți rămâne de făcut este să te relaxezi de acum. Nu mai pune răul în față!
Vărsător: Tot ce îți propui devine realitate mai repede decât te așteptai. Nu mai întoarce situațiile pe toate părțile. Nu ai nimic de câștigat, mai ales în acest moment fericit al existenței tale.
Pești: Nu da cu piciorul unei ocazii care poate aduce mai multă armonie, mai multă înțelegere în cuplu.