Life

Ce să nu faci niciodată când ajungi acasă de pe stradă. Obiceiul pe care multe persoane îl au și care poate deveni periculos

Care este primul lucru pe care-l faci după ce ajungi acasă de pe stradă? Un obicei des întâlnit poate deveni extrem de periculos.
16.04.2025 | 13:11
Ce sa nu faci niciodata cand ajungi acasa de pe strada Obiceiul pe care multe persoane il au si care poate deveni periculos
Ce să nu faci niciodată când ajungi acasă de pe stradă. Sursă foto: Freepik
ADVERTISEMENT

În momentul în care ajungi acasă, asigură-te că eviți să faci acest lucru. Deși vorbim despre un obicei banal la prima vedere, specialiștii trag un semnal de alarmă și vorbesc despre efectele pe care acesta le poate avea.

De ce să nu intri încălțat când ajungi acasă de pe stradă

Fiecare casă în parte are regulile ei. Sunt persoane care se descalță la intrare, iar mai apoi își pun papucii de casă. Mai sunt și oameni care nu lasă oaspeții să se descalțe și preferă să facă ordine după.

ADVERTISEMENT

Aceasta nu este neapărat o obsesie de curățenie, ci mai degrabă o regulă nescrisă despre igienă și siguranță. Iar dacă și tu, din diferite motive intri încălțat în casă, mai bine renunți la acest obicei.

Cercetătorii au aflat că dacă alegi să de descalți la intrare poți fi în siguranță în fața amenințărilor invizibile. Nu vorbim neapărat despre noroi sau despre praf ori iarbă uscată. Adevărul este că pantofii pot transporta bacterii și substanțe toxice chimice.

ADVERTISEMENT

Acestea ar avea o legătură cu problemele grave de sănătate, realatează Reuters. Astfel, când ajungi acasă de pe stradă, alege să te descalți, fie că stai puțin, fie că ești în vizită la o altă persoană.

Studiile efectuate de-a lungul timpului au constatat că pe talpa pantofilor pot ajunge de la dăunători până la insecticide, dar și alte bacterii. Un alt studiu efectuat de Universitatea din Arizona a arătat că 96% din pantofi au fost testați pozitiv pentru bacterii coliforme, care se găsesc în mod obișnuit în materiile fecale.

ADVERTISEMENT

Ce se poate ascunde pe talpa pantofilor tăi

Și mai mult de atât, același studiu a evidențiat și faptul că 27%  dintre probele analizate conțineau și E. coli, o bacterie legată de diverse infecții, unele dintre ele cu potențial letal. Pantofii preiau, de asemenea, Clostridium difficile.

ADVERTISEMENT

Aceasta este o bacterie cunoscută pentru că provoacă diaree dureroasă, uneori severă. Pe lângă ea, Staphylococcus aureus, inclusiv MRSA, o „superbacterie” rezistentă la medicamente se poate ascunde pe încălțămintea ta.

Din ce alte motive să nu intri încălțat când ajungi acasă de pe stradă? Dincolo de bacteriile menționate anterior, pantofii mai pot avea și substanțe chimice sau alergeni. Astfel, poți transporta în casă de la pesticide până la metale grele precum plumbul.

Iar dacă ai animale de companie ori copii mici, riscurile pot fi destul de mari. În cazul în care nu știai, expunerea la plumb, adesea din praful sau solul urban, este deosebit de nocivă pentru copii. Aceasta poate afecta dezvoltarea creierului și poate cauza probleme cognitive pe tot parcursul vieții.