Ce să pui în borcanul cu murături ca să aibă un gust deosebit. Este asul din mânecă al gospodinelor din Maramureș care garantează că murăturile se păstrează tari luni întregi.
Toamna și-a intrat serios în drepturi, iar pentru gospodine, asta înseamnă un singur lucru. Și anume, pregătirea bunătăților pentru iarnă. Evident, de pe rafturile din cămară nu au cum să lipsească murăturile.
Fie că vorbim despre gogoșari, gogonele sau castraveți, toate aceste trufandale sunt delicioase dacă sunt consumate sub formă de murături. Există numeroase rețete de preparare a murăturilor, însă, diferența o fac două ingrediente secrete.
Bucătăresele din Maramureș au un as în mânecă atunci când vine vorba de prepararea murăturilor. De fiecare dată, aceste gospodine apelează la două ingrediente care ajută murăturile să se mențină tari o lungă perioadă de timp.
Pentru ca murăturile să aibă un gust deosebit și să se mențină tari, gospodinele din Maramureș folosesc hrean. Pentru ca rezultatul să fie cel dorit, este esențial ca legumele să fie naturale, din grădină.
Hreanul nu este singurul ingredient la care apelează bucătăresele cu experiență. Pe lângă hrean și alte mirodenii, precum mărar și cimbru, gospodinele din Maramureș mai au un secret.
Bucătăresele cu experiență nu prepară niciodată murăturile, fără să nu adauge și câteva boabe de piper negru și un cățel de usturoi. Usturoiul dă un gust aparte murăturilor, iar pentru un plus de savoare, mai pot fi folosite foi de dafin sau boabe de muștar.
Ingredientele secrete deja menționate te vor ajuta să prepari cele mai delicioase murături. Desigur, aceste trucuri funcționează doar în cazul în care legumele alese pentru a fi puse la murat sunt de cea mai bună calitate.
Gospodinele din Maramureș recomandă tuturor să aleagă cele mai proaspete legume. De asemenea, cel mai bine ar fi să se opteze pentru legume din România, deoarece este au mai mult gust și sunt mai savuroase.
În funcție de rețeta preferată, murăturile pentru iarnă se pot prepara cu tot felul de legume. Cele mai recomandate sunt castraveții, conopida, ardeii, morcovii și gogonelele.