Ingredientul pe care trebuie să-l pui în gemul de prune pentru a-i da un gust unic și deosebit. Ai nevoie de un condiment ieftin, cu care nu poți da greș.
În perioada în care gospodinele se ocupă cu pregătirea borcanelor pentru iarnă, cele cu gem nu au cum să lipsească. Printre fructele utilizate toamna pentru a face gem se numără prunele.
Prunele au și mai multe beneficii. Sunt foarte sărace în grăsimi și reprezintă o sursă bună de vitamina C, vitamina A și potasiu. În plus, ajută la prevenirea și tratarea constipației, întrucât stimulează tranzitul intestinal.
Acestea au un gust ușor acrișor, dar foarte aromat, motiv pentru care multe persoane adoră gemul preparat din ele.
Gemul se consumă, în general, pe pâine, la micul dejun sau ca gustare, dar este folosit în diverse prăjituri, precum și ca umplutură pentru clătite.
În plus, modul de preparare al gemului nu este deloc complicat și ai nevoie doar de câteva ingrediente. Sunt mai multe moduri în care poți prepara acest gem, cel mai utilizat fiind cel simplu.
Cu toate acestea, dacă vrei să-i dai gemului de prune un gust deosebit, poți adăuga un el un condiment care va face minuni. Este vorba despre scorțișoară. Dacă îți place această aromă, nu ezita să o folosești pentru gem.
Pentru această rețetă, ai nevoie de 1,5 kg prune, 700 g zahăr, o bucată de lemn de scorțișoară și 3 linguri de zeamă de lămâie.
Prunele se spală cu o seară înainte. Se scot apoi sâmburii acestora, după care se pune zahărul peste ele, la fel și bucata de lemn de scorțișoară. Se lasă la frigider cu toate aceste ingrediente.
Dimineața, prunele se pun la fiert la foc mediu spre mic. Se lasă la fiert timp de 45 de minute. Spuma trebuie adunată atunci când se formează.
La sfârșit, se adaugă și zeama de lămâie, apoi se amestecă bine și se oprește focul. Atunci când gemul este cald, poți începe să-l pui în borcane.
Un alt lucru important este sterilizarea borcanelor, care trebuie să fie calde atunci când pui gemul în ele.