Pe măsură ce vara își face simțită prezența, apar și insectele care ne transformă viața într-un adevărat coșmar. Indiferent de ce eforturile noastre, țânțarii, muștele și alte insecte par să ajungă mereu în casă. Ce să pui la geam ca să nu îți mai intre insectele în casă?
Vara apar tot felul de insecte care ne invadează casa și devin o sursă considerabilă de stres. Pe lângă faptul că sunt foarte zgomotose, unele dintre acestea pot fi periculoase pentru sănătatea omului. Muștele pot transmite boli precum Salmonella, E.coli sau alte bacterii. Din fericire, există numeroase remedii naturale care ne scapă de acești dăunători.
Chiar dacă suntem tentați să apelăm la soluții chimice din comerț, se pare că aceasta nu este cea mai bună soluție. Putem să optăm pentru remedii naturale care sunt la fel de eficiente. Pe lângă faptul că sunt mai ieftine, acestea protejează mediul și sănătatea membrilor familiei.
O metodă de a îndepărta acești dăunători este să așezați câteva ghivece cu busuioc, rozmarin sau mentă pe pervazul ferestrei. Aceste plante sunt considerate adevărați inamici ai insectelor. Mirosul lor va respinge muștele de casă și țânțarii. Mai mult de atât, puteți freca tocul ferestrelor cu frunze de busuioc sau pelin.
O altă solție ar fi decoctul de lămâie. Acesta se prepară din patru felii de lămâie, puse la fiert în 250 ml apă, timp de o oră. Lichidul răcit, poate fi pulverizați-o prin camere, la ferestre sau la tocuri de uși pentru a alunga apariția muștelor.
De asemenea, puteți folosi uleiurile esențiale, cum ar fi cel de lavandă, eucalipt, mentă sau lămâie, amestecate cu apă și pulverizate în încăperi. Insectele nu suportă acest miros și nu vor pătrunde sau nu vor rămâne în încăpere.
Dacă vreți să scăpați de muștele din bucătărie, atunci aveți nevoie de câteva picături de oţet, pe care să le puneți pe o plită încinsă. Mirosul degajat va alunga muştele instantaneu. O altă idee ar fi să amestecați vin alb cu puțin detergent de vase pentru a crea o capcană pentru muște. Acestea vor fi atrase de mirosul fructat.
Împotriva furnicilor se poate folosi praful de copt. Acesta este la îndemâna oricui și este dăunător furnicilor prin distrugerea chimiei naturale a micilor loc corpuri. Pentru a crea o momeală pentru furnici, puteți amesteca praful de copt cu zahăr pudră. Presărați amestecul pe unde ați observat că vin furnicile. Fiind atrase de mirosul de dulce, vor îngurgita și praful de copt.
Dacă întâmpinați probleme cu furnicile sau alte insecte precum gândacii sau urechelnițele, puteți presăra puțin piper cayenne în jurul ușilor și pe plinte, unde acestea obișnuiesc să își depună ouăle. Substanța activă din piper le va distruge.