A tot plouat în ultimele zile, iar dacă îți dorești ca trandafirii să reziste înfloriți mai mult timp, atunci trebuie să depui mici eforturi. Plantele tale au nevoie de o atenție deosebită în această perioadă.
Trandafirii sunt superbi, iar spre deosebire de alte plante, nu necesită o îngrijire prea mare. Cresc în fiecare an, înfloresc, însă la fel de repede se și usucă florile. Din fericire însă, există soluții.
Dacă și tu vrei ca trandafirii să reziste înfloriți mai mult timp, poți profita de vremea ploioasă din ultima vreme și să îi ajuți. Astfel, după ploaie, ai grijă ce alegi să pui la rădăcina acestora.
În cazul în care observi petale ofilite, ori chiar tulpini înclinate, sau frunze galbene, atunci planta a fost afectată. Drept urmare, e nevoie și de intervenția ta, astfel încât să nu debuteze boli fungice sau bacteriene.
Îndepărtează părțile afectate ale plantei în primul rând și ai grijă să folosești o foarfecă curată. Vei vedea că procedura previne răspândirea infecțiilor și totodată va face trandafirii să arate mai bine.
Și tulpinile pot deveni mai înclinate după ploaie. În această situație e cel mai bine să pui un sistem de susținere special. În acest mod asiguri stabilitate plantei și poți preveni stresul cauzat de greutatea apei.
Tot după ploaie, dacă vrei ca trandafirii să reziste înfloriți mai mult timp și să fie sănătoși, e important și ce pui la rădăcina lor. Astfel, aplică neapărat un strat de mulci organic în jurul trandafirilor.
Acesta este excelent, mai ales după ploaie. Totodată, poți opta și pentru paie, compost, ori coajă de copac. Ce efecte benefice are însă? Practic mulciul ajută la menținerea umidității constante în sol.
Totodată, acesta protejează rădăcinile de fluctuațiile de temperatură. Cei mai mulți grădinari au ajuns la concluzia că el poate de asemenea să și reducă creșterea buruienilor care concurează pentru nutrienți.
Iar un alt detaliu important e legat de fertilizare. Acest lucru nu trebuie făcut niciodată după ploaie. Solul este deja plin de apă, astfel că sărurile din îngrășământ pot fi absorbite în exces, iar trandafirii pot fi afectați.