În ultimii ani, nepalezii și indienii au luat cu asalt piața locurilor de muncă din România. Îi vedem peste tot și sunt dispuși să facă munci pe care românii nu le-ar face niciodată. Pentru asta, sunt remunerați corespunzător.
De câțiva ani buni, în România există un deficit de forță de muncă, în special în domenii precum HoReCa, transporturi și construcții. Pentru a acoperi golurile lăsate de românii care au plecat să muncească în străinătate, angajatorii au fost dispuși să își facă treabă cu muncitori străini.
Nepalezii și indienii sunt prezenți în multe domenii de activitate de la noi din țară. Chiar dacă vin de la mii de kilometri, ajunși în România, aceștia acceptă condițiile de muncă de aici. Surprinzător sau nu, unii dintre ei primesc salarii foarte bune.
Cosmin, un antreprenor care deține o fabrică de ambalaje în Focșani, a decis să vorbească sincer despre salariile nepalezilor și ale indienilor. Potrivit acestuia, muncile de care fug românii se transformă în surse de venit generos pentru străini.
Românii refuză să facă anumite munci, fără să știe ce beneficii salariale pierd. Potrivit lui Cosmin, există nepalezi și indieni care ajung să câștige și 2.000 de euro pe lună. Cei care oferă astfel de salarii nu o fac neapărat din generozitate, ci sunt constrânși de lipsa de personal.
”Nimeni n-ar fi vrut să aducă străini și să le dea cel puțin 4000 de lei bani în mână, dacă ar fi putut să angajeze un român. Da, sunt și indieni care câștigă mult mai mult de 4000 de lei pe lună. Câștigă 10.000 – 12.000 de lei pe lună, dar pentru muncile pe care românii n-au mai vrut să le facă.
Că nici neamțul nu le-a dat românilor acum 30 de ani mai mult decât îi dădea altui neamț, când am plecat și am emigrat acolo. Să fie clar, sri lankezii și nepalezii sunt plătiți pentru munca pe care românii nu mai vor să o facă, indiferent de valoare.”, a declarat antreprenorul, potrivit realitatea.net.
În 2023 și în 2024, Guvernul României a aprobat 100.000 de autorizații de muncă pentru muncitorii din afara Uniunii Europene. Majoritatea lor provine din India, Nepal, Bangladesh, Vietnam sau Sri Lanka. Domeniile unde se angajează cel mai des aceștia sunt HoReCa, fabricație și industrie ușoară, transport și logistică, dar și la firme de curierat.
Salariile primite de indieni sau de nepalezi variază în funcție de domeniul de activitate, de angajator și de experiență. De obicei, acestea pornesc de la 2.500 de lei și ajung la 4.500 de lei. Cei mai norocoși sunt cei care livrează mâncare, deoarece își pot rotunji veniturile cu ajutorul bacșișului.