News

Ce salarii au soțiile celor mai importanți oameni din stat. Carmen Iohannis, la coada câștigurilor

23.10.2020 | 17:00
Ce salarii au sotiile celor mai importanti oameni din stat Carmen Iohannis la coada castigurilor
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune ce salarii au soțiile celor mai importanți oameni din stat. Astfel, de la șeful statului, Klaus Iohannis, până la liderul PSD, femeile de lângă politicienii din România nu câștigă foarte mult. Sunt însă și câteva cazuri aparte.

Dacă ne raportăm la Carmen Iohannis, atunci trebuie să știți că aceasta a rămas o prezență discretă. Prima Doamnă a României a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, dar, mai ales, și-a păstrat job-ul pe care îl avea înainte ca soțul ei să devină președinte.

ADVERTISEMENT

Carmen Iohannis a continuat să predea limba engleză la un liceu din Sibiu și nici măcar nu și-a urmat soțul la București. Ea lucrează la Colegiul Gheorghe Lazăr din oraș și, conform ultimei declarații de avere, nu aduce acasă un salariu ieșit din comun.

Cât câștigă soțiile celor mai importanți politicieni

Anul trecut, Prima Doamnă a avut un venit anual de 43.450 lei. Concret, aceasta a încasat un salariu lunar de 3.620 de lei. Ceva mai mult a câștigat însă soțul, Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT

„Sunt un om simplu, pot spune că sunt chiar auster. Cheltuielile sunt cheltuielile pe care le face orice om normal”, a explicat Ludovic Orban, în urmă cu doar câteva luni, cum s-a descurcat cu venituri de 3.000 lei pe lună anul trecut.

Sursa foto – facebook

Mai mult de atât, ultima declarație de avere a premierului, care a fost publicată pe site-ul Guvernului, arată că soția acestuia nu a înregistrat niciun venit în cursul anului trecut.

ADVERTISEMENT

Vă reamintim că soția lui Ludovic Orban, Mihaela este consilier la o fundație care se ocupă cu educarea copiilor și a tinerilor. Cei doi au împreună un copil, în vârstă de 23 de ani.

Olguța Dana Barna, salariu uriaș pentru România

Lucrurile se schimbă dramatic atunci când vorbim despre femeia care îi stă alături lui Dan Barna. Olguţa Dana Totolici ocupă o funcție importantă și este plătită pe măsură. Este Head of Reward & Respect Labour Litigation Department în cadrul companiei OMV Petrom.

ADVERTISEMENT

Conform declarației de avere pe care a publicat-o Dan Barna, Olguţa Dana Totolici câştigă anual 354.082 de lei, adică aproape 75 de mii de euro. Lucrul acesta înseamnă că venitul lunar se ridică la aproximativ 29.500 de lei, adică 6.000 de euro.

Sursa foto – facebook

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu este căsătorit cu Roxana. Cei doi au un fiu, pe nume Filip, în vârstă de 19 ani, student la medicină. Soția lui Ciolacu este de profesie inginer, dar de câțiva ani buni se ocupă de afacerea familiei, o cofetărie din centrul Buzăului.

Roxana Ciolacu este director al societății Lucia Com 94 SRL, cu domeniu de activitate: fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie și are 7 angajați. Anul trecut, ea a primit un salariu de 33.450 lei (2.780 lei pe lună).

 

ADVERTISEMENT